Neconformităţi la reparaţia capitală a străzii Alecu Russo

51_big
Foto:Strada Alecu Russo PC: wikimapia.org

Neconformităţi la reparaţia capitală a străzii Alecu Russo pe tronsonul cuprins între bd. Moscova şi bd. Mircea cel Bătrîn, drept urmare a efectuării controlului calităţii lucrărilor din 17 iunie, indică Raportul Inspecţiei de Stat în Construcţii.

Lucrările de reparaţie capitală a străzii Alecu Russo sunt executate de către antreprenorul general S.R.L. „Delta ACM-93″ şi S.R.L. „Nouconst” subantreprenor. În calitate de beneficiar al lucrărilor respective este Primăria mun. Chişinău.

Inspecția de Stat în Construcții PC: isc.gov.md
Inspecția de Stat în Construcții PC: isc.gov.md

În urma prelevării probelor s-a stabilit că la unele pichete din porţiunea străzii examinate, grosimea stratului de egalizare aplicat nu corespunde cerinţelor documentaţiei de proiect, amestecul de minerale din componenţa betonului asfaltic prelevat nu corespunde limitelor admisibile de compoziţie granulometrică.

Totodată amestecul de beton asfaltic este pregătit pe bază de prundiş de diferite tipuri cu depăşirea procentului admisibil, coeficientul de compactare la pichetele examinate corespunde cerinţelor, însă procentul saturaţiei cu apă depăşeşte normele admisibile.

În baza controlului întreprins şi rezultatelor de laborator, Inspecţia de Stat în Construcţii a informat antreprenorii care execută lucrările de neconformitățile existente. Totodată Inspecția a stabilit termenul de înlăturare a acestora pînă la data de 5 iulie.

Reparaţia străzii Alecu Russo va costa bugetul Capitalei peste 75 de milioane de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *