48 de tineri au acceptat provocarea competiției EBEC Chișinău 2020. Cum s-a desfășurat ediția din acest an

ebec

EBEC este o competiție organizată la nivel european, care se adresează tuturor studenților interesați să dea viață unor idei ingenioase. Aceasta este concepută pe trei niveluri: etapa locală, regională și finală, având la bază două  probe care se desfășoară simultan: Case Study (participanții trebuie să ofere cea mai potrivită și practică soluție pentru rezolvarea unei probleme din societate sau business) și Team Design (participanților li se oferă un set de materiale pentru a construi un dispozitiv care îndeplinește o anumită sarcină).

EBEC Chișinău 2020 este una dintre cele 84 de etape locale desfășurate în Europa.

Anul acesta, la proba Case Study s-a propus a aduce soluții de rezolvare a celebrei arhitecturi din 1986, care astăzi se află într-o stare deplorabilă – „Romaniţa”. Sarcina echipei a fost să transforme această clădire într-un loc turistic/administrativ sau economic atrăgând cât mai mulți investitori și să excludă ideea de a mai fi folosită ca bloc locativ. La această probă, studenții și-au exersat abilitățile analitice și de prezentare.

Pe de altă parte, la proba Team Design participanții au trebuit să construiască un dispozitiv care să aibă capacitatea de a măsura 30 de secunde. Aceștia au pus în practică cunoștințele teoretice și și-au încercat abilitățile tehnice în a realiza o construcție inginerească care îndeplineşte anumite condiţii de rezistenţă, stabilitate şi mobilitate, în doar șase ore.

Astfel, în perioada 28-29 februarie în Centrul de dezvoltare a industriilor creative – Artcor,  s-a desfășurat EBEC Chișinău 2020. Au fost prezenți 48 de participanți entuziasmați și pregătiți de o nouă provocare și experiență. Aceștia au dat dovadă de curaj, și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în public și au ieșit în evidență prin participare.

Ținem să-i remarcăm pe cei care au demonstrat ambiție și creativitate, câștigând etapa locală: echipa ,,RIGID”, proba Team Design, alcătuită din Radu Papusoi, Veronica Bologan, Grigorii Buza și Lungu Cristian, studenți ai Facultății Calculatoare Informatică și Microelectronică și echipa ,,CIC”, proba Case Study, compusă din Racu Tudor, Gobelez Denis, Ciobanu Valeria și Cernei Victoria de la Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru. Aceste două echipe vor concura cu alte opt echipe la etapa regională EBEC, ce se va desfășura în Cluj-Napoca.

Emoția trăită în timpul realizării sarcinilor și cea din timpul prezentărilor nu se compară cu nimic și de aceea am întrebat câțiva participanți despre care au fost trăirile acestora, ce i-a determinat să se înscrie la competiția inginerească EBEC Chișinău 2020, ce emoții au avut când au aflat sarcina ori în timpul prezentării și dacă această participare le va fi utilă pe viitor.

„M-a determinat să mă înscriu colega mea, Augustina Rotari, care este membru activ al organizației BEST Chișinău și mulțumesc ei foarte mult și dorinței de a mă implica într-o competiție inginerească, care de fapt a fost prima experiență de acest gen. M-am simțit bine în timpul realizării sarcinii, am avut puține emoții în timpul prezentării, dar au fost binevenite. Cred că această experiență a fost una utilă, în primul rând am avut șansa să-mi încerc puterile și să cunosc noi persoane”, spune Irina Bacal, studentă FCIM, parte din echipa ,,GoalSeekers”, proba CS.

„Am participat la ediția precedentă EBEC și am decis să încerc și anul acesta. Am trăit un sentiment plăcut de competitivitate și am rămas foarte surprinsă când ni s-au cerut telefoanele, pentru că așa știam la sigur că ideile vor fi cu adevărat gândite și nu plagiate, iar lucrările vor reprezenta direct nivelul de ingeniozitate și cunoștințe al fiecărei echipe. Sarcina mi-a părut interesantă și provocatoare, iar procesul de dezvoltare a fost unul vesel, cu multe zâmbete în cadrul echipei. Cred că această experiență îmi va fi utilă pe viitor, am reușit să aflu lucruri noi și să lucrez eficient în echipă. La sigur voi mai participa la următoarele ediții”, spune Nicoleta Ursu, studentă FCIM, parte din echipa ,,Kupper” de la proba TD.

Când Cristian Șindila, membru BEST Chișinău și unul dintre organizatorii acestui eveniment, m-a informat despre competiția inginerească EBEC, mi-am zis că trebuie să încerc să particip. În primul rând ca să capăt experiență și pentru că mi s-a părut destul de interesant și interactiv. Aflând tema sarcinii, împreună cu membrii echipei mă gândeam să facem ceva original, iar principala sursă de inspirație să fie ideile noastre. În timpul prezentării, bineînțeles că am avut emoții, dar au fost constructive și au redat starea de entuziasm și fericire din ochii noștri în acel moment. Mare ne-a fost mirarea și mai mari emoțiile când juriul a anunțat că noi suntem echipa câștigătoare și că vom merge la etapa regională a concursului. Când te aștepți mai puțin, exact atunci primești mai mult. Am înțeles că lucrând în echipă poți avea și rezultate. Am înțeles că nu e cel mai important câștigul, dar experiența pe care o primești, oamenii pe care îi întâlnești și cu care faci schimb de cunoștințe și înveți lucruri utile pentru viitor”, zice Ciobanu Valeria, studentă FCGC, parte din echipa „CIC”, proba CS.

„În primul rând, motivul pentru care m-am înscris la EBEC este pentru a participa și a aplica cunoștințele mele în domeniul tehnologic și al designului, la sarcina care a fost propusă de organizatori. Să fiu sincer, când am aflat sarcina, văzând ce materiale avem pe masă, m-am blocat pentru câteva minute. Nu vedeam și nu auzeam nimic în jur, mă gândeam la soluții, la idei și la cum trebuie realizat acest prototip. În timp, discutând cu echipa, analizând ideile fiecăruia dintre noi, ne-am decis și am pornit munca asupra prototipului. În timpul realizării, am întâmpinat multe probleme și erori care trăgeau din timpul ce se scurgea pe ecran. Însă când am prezentat, am devenit mai liberi și pregătiți moral de a expune ce am realizat, prototipul fiind perfect funcțional. Acest eveniment a fost foarte util pentru mine, dar cred că și pentru alți tinerii studenți, viitori ingineri. Va suna puțin narcisist, dar eram siguri că vom câștiga. Am crezut în noi, am sperat la asta cu toții. Ne-am dat silința, am muncit, iar în final munca noastră a fost remunerată cu locul întâi și plecarea la etapa regională în România, Cluj-Napoca”, spune Radu Popusoi, student FCIM, echipa „RIGID”, proba TD.

 ###

EBEC Chișinău 2020 a fost organizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului Tekwill și cu cel al Universității Tehnice a Moldovei, Centrului de dezvoltare a industriilor creative – Artcor. Suporterii acestui eveniment au fost: AGEPI – Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală și DGETS – Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, FabLab Chișinău și Clubul Ingineresc MicroLab.

Organizația BEST Chișinău îndeamnă toți studenții care s-au înscris la această competiție să nu se oprească aici, ci să participe pe viitor la cât mai multe evenimente. 

Urmărește pagina de Facebook și Instagram (@best_chisinau) a BEST Chișinău pentru a nu rata celelalte activități pe care le pregătesc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine