Anual, de 8 Martie, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) lansează Indexul Egalității de Gen, pentru a analiza și înțelege care sunt progresele și regresele înregistrate în asigurarea oportunităților egale pentru femeile și bărbații din Republica Moldova.
Indexul Egalității de Gen este un instrument care măsoară nivelul egalității între femei și bărbați pe șase domenii cheie: (I) Piața Muncii, (II) Politică, (III) Educație, (IV) Accesul la Resurse, (V) Percepții și Stereotipuri, (VI) Sănătate. Indexul este calculat în baza a 31 de indicatori de impact, grupați în cele șase categorii menționate anterior. Nivelul egalității este măsurat de la 0 (zero) la 100. Astfel, cu cât indicele calculat este mai aproape de 100, cu atât nivelul egalității de gen pe acel domeniu este mai înalt.
În anul 2020, nivelul egalității de gen este de 60 de puncte, cu doar un punct mai mare comparativ cu 2019. Această creștere ușoară se datorează reformelor aduse în domeniul politic – introducerea obligativității cotei și a plasamentului pentru listele de candidați în cadrul alegerilor locale și reducerea nivelului de stereotipizare cu referire la rolurile de gen în societate – spre exemplu s-a diminuat cu până la 10 % ponderea celor care consideră că destinul femeii este familia și gospodăria (de la 59,7 % la 51,3 %).
În pofida acestor progrese, cu regret constatăm că jumătate dintre domeniile componente ale indexului au înregistrat scăderi ale valorilor medii. Aici ne referim la domeniile Educația (cu un punct), Accesul la resurse (cu un punct) și Sănătate (cu două puncte). La fel, menționăm că aria Piața Muncii a rămas la un scor neschimbat de 63 de puncte. Datele analizate arată că inegalitățile din sănătate și educație afectează preponderent bărbații, iar cele din piața muncii, politica și accesul la resurse – femeile.
Dacă tendințele actuale rămân neschimbate, anticipăm că am putea ajunge la un nivel relativ de egalitate de gen în următorii 200 de ani. Ținându-se cont de valorile actuale ale Indexului Egalității de Gen pentru ultimii 10 ani și a variației acestora, CPD a calculat că Indexul Egalității de Gen va înregistra valori mai mari de 95 de puncte cel puțin în anul 2219.
Avem nevoie de reforme reale pentru a accelera progresul pentru egalitate. CPD a cerut decidenților adoptarea a opt legi de 8 Martie. Acestea se referă la: prevederi pentru extinderea serviciilor de creșă, reforma concediului de îngrijire a copilului, modificări legislative pentru a reduce discrepanțele salariale și cele de pensii, adoptarea pachetului de legi pentru a transpune în practică prevederile Convenției de la Istanbul și adoptarea măsurilor de prevenire și combatere a hârțuirii sexuale.
Astfel, a crescut ponderea femeilor candidate pentru consiliile locale – de la 34,9 % la 45,8 % –, dar și a celor ce au decis să fie primărițe – de la 22,5 % la 27,1 %.