În această săptămână, la Chișinău, a fost lansată cea mai promițătoare Campanie Națională de educație financiară „Află totul despre bani”. Pe parcursul celor 13 luni, va fi organizată o serie de trainiguri și mese rotunde cu publicul-țintă, iar jurnaliștii vor produce peste 20 de materiale video explicative. De asemenea, aceste videouri vor fi axate pe promovarea unui comportament financiar rațional în vederea obținerii veniturilor și cheltuielilor oamenilor și, nu în ultimul rând, planificarea unui buget pe un termen scurt și lung.
În cadrul conferinței de presă susținute de partenerii campaniei, au fost vociferate motivele care au stat la implementarea campaniei și ideile de viitor.
„Conceptul Campaniei Naționale de educare financiară «Află totul despre bani» a fost creat în urma analizei plângerilor față de produsele și serviciile financiare parvenite în adresa APCSP. În cele mai multe cazuri, avem plângeri ce țin de clauzele abuzive în contractele semnate cu companiile de creditare nebancară. Din păcate, o mare parte din populație nu cunoaște cum să calculeze dobânda anuală efectivă (DAE) și care este diferența dintre DAE și rata dobânzii anuală de creditare. De asemenea, noi am constatat că oamenii nu citesc cu atenție clauzele contractelor. De pe altă parte, unele companii duc în eroare clienții, oferindu-le serviciilor eronate precum folosirea diferitelor caractere și dimensiuni de caractere a textului din contract”, a declarat Violina Varta, directoarea interimară a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP).
„Practica internațională vorbește despre faptul că educația financiară este un lucru important și ar trebui să fie predată la școală. Este un lucru bun că mai multe instituții financiare au lansat campanii de educare financiară și nu trebuie să ne oprim aici. Sperăm să oferim o continuitate a eforturilor noastre și să oferim posibilitate altor instituții să se implice. Nu e cazul să punem în prim-plan orgoliul, ci e mai important să facem un lucru benefic în interesul societății”, a conchis Violina Varta.
Lilian Guzun, CEO Iute Credit, susține că oamenii trebuie să-și cunoască drepturile, astfel încât companiile de creditare nebancară să poată lucra mai ușor cu aceștia: Campania Națională de educare financiară «Află totul despre bani» are la bază trei componente-cheie:
#1. mese rotunde cu lucrătorii Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Noi ne dorim să avem un schimb sănătos de opinii ca să înțelegem opinia fiecăruia și să găsim un compromis. Asta pentru că legislația nu este destul de clară ce ține de creditele de consum;
#2. al doilea lucru ține de educarea financiară a jurnaliștilor, pentru că noi ne dorim ca ei să devină vocea campaniei. În perspectivă să transmită mesajul publicului-țintă;
#3. a treia componentă și cea mai importantă este educarea populației, care implică mai multe subcomponente: videouri educative, traininguri și conferințe pentru studenți și tineri.
Sperăm că după aceste traininguri vom contribui considerabil la educarea populației. Ne este mult mai ușor să lucrăm cu clienții care își cunosc drepturile. Noi ne dorim ca ei să cunoască noțiunile specificate în contract și să știe cum să negocieze clauzele. Iar ce ține de clauzele cu font mărunt, eu condamn astfel de practici. Clientul este în drept să cunoască toate condițiile contractuale, chiar dacă sunt specificate cu litere mărunte. Iar dacă nu citește acel text mărunt, lui trebuie să i se explice verbal ce se conține în contract. Puțini oameni cunosc, dar clienții au dreptul să revoce contractul în termen de 14 zile, întorcând suma împrumutată și dobânda aferentă a creditului pentru perioada utilizată”, a explicat Lilian Guzun.
Iurie Filip, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare este de părere că luarea unui credit de consum este un lucru benefic: „Fiecare a patra persoană din Moldova apelează la serviciile de creditare. Pe de o parte este un lucru pozitiv, pentru că mărește capacitatea de consum a populației, care îi ajută să-și soluționeze problemele existente. De pe altă parte, acest lucru creează multe riscuri. În acest sens, alfabetizarea financiară a populației este importantă.”
În cele din urmă, Tarmo Sild, cofondatorul și CEO, Iute Credit Group are așteptări considerabile după încheierea acestei campanii: „Eu aștept de la această campanie ca, după încheierea acesteia, mii sau chiar zeci de mii de moldoveni să poată să-și îmbunătățească condițiile financiare. În aceeași ordine de idei, oamenii să învețe să ia decizii eficiente pentru crearea unui buget personal. De asemenea, să se întrebe «într-adevăr am nevoie să împrumut bani?», «unde pot investi banii mei?» sau «care este valoarea reală a banilor?». Eu îmi doresc foarte mult ca oamenii să înceapă să-și pună astfel de întrebări și să se gândească cum să câștige bani. De asemenea, doresc ca ai noștri clienți să fie fericiți și să fie în stare să achite la timp datoriile. Anume despre asta este această campanie de educare financiară”, a conchis Tarmo Sild.
Campania de educație financiară este lansată la inițiativa OCN Iute Credit, urmând exemplul țărilor dezvoltate europene și internaționale. Campania este derulată sub egida Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, în parteneriat cu Camera de Comerț Americană din Moldova.