(foto) Patinoarul în aer liber din centrul Capitalei a fost inaugurat

IMG_2754
Foto:Ne putem da pe patine chiar în centrul Chişinăului

Începând de astăzi, 15 decembrie, orice doritor sau amator de patinaj poate patina direct în piața principală a țării. Pe lângă bradul de Crăciun şi luminițele de sărbătoare, Piaţa Marii Adunări Naţionale are până la primăvară o nouă atracţie – un patinoar deschis non-stop.

Amenajarea patinoarului a durat cinci zile. Ideea aparține unor antreprenori din Federația Rusă, care colaborează cu Federația de hochei şi cu Primăria orașului. Potrivit administrației patinoarului, costurile proiectului se estimează la 220.000 de euro. Patinoarul se va întinde pe o suprafață de 30 pe 40 de metri. Amenajarea patinoarului  a fost realizată de către clubul de hochei „Platina” în parteneriat cu Federația de Hochei din Republica Moldova, iar capacitatea este de circa 100 de persoane. Investitorii ruși sunt gata să mai construiască și alte patinoare mai mari dacă municipalitatea le va acorda teren.

La evenimentul inaugurării patinoarului a fost prezent și primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, care a rămas foarte încântat de de acest lucru cu toate că nu a îmbrăcat niciodată patinele. „Reprezintă un sport de iarnă popular, firesc pentru această perioadă a anului. Există o tradiție în mai multe orașe ca în centrul orașului în perioada sărbătorilor de iarnă unde este târgul și pomul de Crăciun să fie și patinoar. Iată avem o astfel de încercare, în premieră și la Chișinău. Să vedem cum vor reacționa locuitorii, dacă or să vină și dacă o să le placă, mai ales că este non-stop, și respectiv poate deveni și o tradiție. Sper ca odată cu inaugurarea, de aici din centru, să nu avem o extindere a lui în tot municipiul atunci când ninge sau când plouă și se transformă în gheață. Sper să se bucure toți cei care vin aici să se distreze”, a declarat edilul.

Alina Sandu, o patinoare începătoare ne-a împărtășit emoțiile sale. „Este a doua oară când am încălțat patinele. Mi-a fost frică sincer să încerc acum, dar e o experiență mai reușită sau probabil din motiv că e prima tură, iar gheața e mai netedă. Este o senzație foarte plăcută. Mulțumim organizatorilor și tuturor celor care au pus mâna de la mână și au făcut așa o plăcere pentru copii și pentru toți chișinăuienii. Neapărat o să mai vin ca să exersez și să fiu mai sigură pe patine”.

Prețul de intrare, în care este inclusă și închirierea patinelor, este de 40 lei pentru adulți și pentru copii. Potrivit antreprenorului, patinoarul va activa în regim non-stop până pe 31 martie.

IMG_2736

IMG_2741

IMG_2769

IMG_2766

DSC_56611

IMG_2757

IMG_2723

IMG_2717

IMG_2762

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *