Vineri, 6 decembrie, a fost prezentat Studiul sociologic „Plăţile formale şi neformale achitate de către părinţi în instituţiile de învăţământ preuniversitar”.
Conform legislaţiei Republicii Moldova, învăţământul primar şi secundar general este integral finanţat de stat, iar studiile în astfel de instituţii sunt fără plată. Însă, mai mulţi părinții, din iniţiativă proprie sau fiind constrânşi de anumite împrejurări, efectuează plăţi, formale sau neformale, pentru ceea ce ei consideră sau li se spune că sunt în folosul educaţiei propriilor lor copii.
Astfel, estimările făcute în baza datelor studiului prezentat arată că în anul 2012 cheltuielile formale şi informale ale părinţilor pentru educaţia copiilor lor au fost de circa 1.718 mil lei, fiind în creştere cu 31 mil de lei faţă de cheltuielile respective din anul 2006. Plăţile neformale includ sumele plătite neoficial de către părinţi, cele mai frecvente fiind pentru lecțiile particulare, reparaţiile în şcoală/clasă, încălzirea (asistența tehnică/reparație) în școală, lecții suplimentare (în grup), cadouri pentru cadrele didactice, note mai bune, activități școlare, examene, înmânarea diplomei, paza şcolară, plăţi în comitetul părintesc. Estimările arată că plăţile nonformale au constituit în anul 2012 cca 287,5 mil lei, în creștere cu 34,7% faţă de anul 2006.
Conform studiului, media plăților neformale anuale efectuate per elev în mediul urban (1.500 lei) depăşeşte de peste patru ori media plăților efectuate în mediul rural (365 lei). Totodată, părinții din orașe suportă cheltuieli de două ori mai mari decât cele suportate de către părinții din sate – circa 6.742 lei per elev în mediul urban şi 3.308 lei în mediul rural.
Circa 40,2% din părinţi au declarat că ei plătesc pentru că ceilalți plătesc; circa 15,1% din părinţi consideră că plăţile făcute de ei îmbunătățesc condiţiile fizice din şcoală şi doar 6,4% din părinţi consideră că aceste plăţi contribuie la îmbunătăţirea calităţii studiilor.
În procesul de colectare a datelor au fost identificate mai multe instituții de învățământ în care colectarea și gestionarea banilor se face în mod transparent, prin intermediul asociațiilor de părinți.
Metodologia include sondaje de opinie în rândul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, discuţii în grup cu părinţii, elevii claselor a 12-a şi cadrele didactice, interviuri aprofundate cu experţii, fişe completate de directorii instituţiilor de învăţământ. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1107 respondenţi. Studiul cantitativ este reprezentativ la nivel naţional, în 13 regiuni ale țării, marja de eroare fiind de 3%.
Studiul a fost realizat de Institutul de Politici Publice şi Compania Sociologică CBS-AXA, sub îndrumarea metodologică a Ministerului Educaţiei şi cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.