Interviu cu Tania Cerga: ”Muzica unește oamenii de pretutindeni”

tania6
Foto:Tania Cerga despre KoolTour-ul muzicii ei PC: Arhivă personală

Sâmbătă la Tipografie, va avea loc primul Kooltour Exchange: Barcelona – Chișinău, unde va cânta Tania Cerga și Anxious Myopic Boy. Astfel echipa #diez a încercat să vorbească cu Tania Cerga despre călătorii.

Detalii despre Kooltour Exchange puteți găsi pe pagina evenimentului. 

#diez1: Ții minte care a fost senzația ta când prima dată ai fost într-un oraș nou, în afara Moldovei?

TC: Dacă este să luăm prima experiență, aceasta a fost când am fost pentru prima dată în România, în anii 90. A fost Iașiul prima ieșire care o țin minte în afară de plecările la mare. Aveam o vârstă fragedă, îmi amintesc că acolo erau blugi, Coca-cola și Snikers, era un fel de America. Era frumos, arhitectură frumoasă, oamenii interesanți, vorbeau altfel decât la noi, într-un fel diferit. Tot timpul urmăream la televizor Videomagazin sâmbătă la ora 14. Eram obișnuită cu maniera de a vorbi de acolo totuși era oarecum totul părea diferit.

Tania Cerga într-un concert PC: Arhivă personală
Tania Cerga într-un concert PC: Arhivă personală

#diez2: Îți aduci aminte prima experiență pe scena mare?

TC: Dintre primele despre care vorbim a fost un concert cu Ion Suruceanu, aveam 15 ani și asta a avut loc pe teritoriul stadionului care nu mai este, era foarte multă lume și având în vedere că era una dintre primele ieșiri, am avut și emoții foarte mari, dar am cântat bine. Țin minte că mama l-a întrebat pe Ion ce sfaturi ar putea să-mi dea, el a răspuns că sfaturi nu pot să dau dar cel mai important este să conștientizeze în ce lume intră, deoarece e foarte complicată din interior și exterior.

#diez3: Cum te simțeai când concertai peste hotarele țării?

TC: În mare parte am concertat în România pentru că e țara în care activam și activez până acum. Momentele organizatorice erau diverse, în unele regiuni ne primeau foarte călduros, în alte regiuni erau și oameni mai lenți, care în ziua concertului puteau să nu aibă la dispoziție boxe pentru sunet spre exemplu, alții considerau că trebuie să venim cu tehnica noastră personală. Totodată au fost situații de tot felul și haioase, și cel mai important este să fii cu o echipă de oameni cu care te simți bine, și toate întâmplările negative nu te afectează, și poți să iei situațiile neplăcute ca pe o distracție.

Tania Cerga în vestimentație colorată PC: Arhivă personală
Tania Cerga în vestimentație colorată PC: Arhivă personală

#diez4: Dacă e să ai un concert spre exemplu în Olanda sau Marea Britanie, ai avea careva așteptări?

TC: Depinde pentru că concertele pot fi diferite, cu tematică diferită. Ele pot fi susținute pentru localnici fie pentru diasporă, și în acest caz lucrurile pot fi absolut diferite, însă cel mai important este ca publicul să stabilească o relație de contact cu artistul.

tania1
Tania Cerga spune că într-un concert este necesar ca să există o relație între artis și public PC: Arhivă personală

#diez5: Atunci când nimerești într-un oraș nou, ce-ți place să explorezi?

TC: Îmi place tot timpul să intru în comunitățile localnicilor, mai mult decât să mă stabilesc în locuri care sunt asaltate de turiști. De asemenea îmi place să stabilesc contacte cu oamenii mai în vârstă care mi-ar putea povesti istoriile vieții lor, ceea ce mi se pare foarte interesant. Îmi este interesant specificul culturii pe care o au băștinașii, să merg la un spectacol, concert local; de asemenea să explorez bucătăria tradițională a acestora pentru că sunt o gurmandă, de exemplu dacă sunt în Spania nu vreau să mănânc spaghetti italienești ci ceva originar culturii respective.

#diez6: Cum stabilești o relație cu artistul din afara țării cu care urmează să concertezi?

TC: Eu cred că artiștii sunt firi deschise, și muzica unește. La fel sunt foarte curioasă să cunosc persoana în dincolo de scenă, pentru că uneori găsești oameni foarte interesanți și bogați lăuntric după culise. La fel se întâmplă uneori că alții care au o prestație magică pe scenă și transmit emoții extraordinare să fie goi în viața reală.

#diez7: Crezi că muzica ar fi în stare să facă conexiuni între orașe, țări?

TC: La nivel de comunități mici desigur, pentru că o conexiune vizibilă este una masivă. Cu singuranță apropie, cu siguranță provoacă comunicarea între orașe, cu siguranță fiecare artist poate vorbi unei alte țări prin intermediul muzicii.

Tania Cerga și pianul PC: Arhivă personală
Tania Cerga și pianul PC: Arhivă personală

#diez8: Tu îți dorești ca muzica ta să inspire oamenii?

TC: Eu simt că ea inspiră! Dacă nu aș simți nu aș cânta cred că, însă nu pot să afirm că absolut tot ceea ce fac a mișcat ceva în oameni, dar unele momente și apariții cu siguranță o fac. De ce am început să cânt? Pentru că atunci când eram mică am admirat oamenii care au trezit ceva în mine, ceva ce nu-mi puteam explica prin cuvinte, și am simțit nevoia de a transmite același stări celorlalți. Nu îmi doream să devin vedetă sau super renumită, ci îmi doream cel mai mult să trezesc în oameni sentimente și trăiri cosmice, să se poată teleporta în lume cunoscută doar lor și înțeleasă doar de ei. Vreau să inspir oamenii la lucruri frumoase.

#diez9: Care este cea mai frumoasă experiență din acest an?

TC: Cred că la mine toate experiențele se regăsesc în fața iubirii și în fața muzicii. Iubirea poate fi pentru un bărbat, iubirea poate să fie pentru copilul meu și ai mei în general. La fel și realizările mele pe plan profesional.

Tania Cerga este îndrăgostită PC: Arhivă personală
Tania Cerga este îndrăgostită PC: Arhivă personală

#diez10: O întrebare super directă. Ești îndrăgostită?

TC: DA.

#diez11: În acest caz cred că cititorilor le va fi interesant să știe ce iubești să bei dimineață când te trezești?

TC: Iubesc ceaiul de dimineață, recent am descoperit un nou ceai care l-am îndrăgit foarte mult, este un ceai englez Witthard, are o gamă superbă de arome, și practic e format din condimente. La moment Assam e preferatul meu, la fel îmi place și cafeaua cu lapte sau capuccino, capuccino cu mentă vara și iarna cu scorțișoară, însă la moment beau mai puțină pentru că fac mult sport.

#diez: Credem că cei cărora nu le ești indiferentă vor încerca să te impresioneze, mulțumesc foarte mult și ne vedem la concertul de sâmbătă.

Concertul va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 21:00
Concertul va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 21:00
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *