Cum Ungheniul a luat premiul I la participarea cetățenească?

02B07830-1757-48AD-B129-B0BA311FF43E_mw1024_mh1024_s
Foto:Grădinița Guguță din Ungheni PC: europalibera.org

Institutul pentru Dezvoltate și Inițiative Sociale „Viitorul” și desemnat premiile pentru perioada de timp 2011-2012.

Orașul Ungheni a luat premiul întâi la categoria participarea cetățenească și parteneriate comunitare de succes, cu un proiect de educație inclusivă într-o grădiniță în care din cei aproape 380 de copii, 64 sunt copii cu nevoi speciale. Aceasta este singura grădiniță inclusivă din Republica Moldova.

Pe de altă parte, noutatea ediției 2011-2012 a fost introducerea, pe lângă cele trei practici deja existente: parteneriate comunitare de succes, dezvoltarea socio-economică locală, managementul performant al serviciilor publice locale, a eficientizării energiei în comunitate. Câștigătorul premiului întâi la această categorie a fost primăria satului Bușila din raionul Ungheni. La grădinița din localitate, din această primăvară copii folosesc apă încălzită cu ajutorul colectoarelor de energie solară. Primarul localității, Valeriu Toderică susține că în urma implementării acestui sistem grădinița economisește 3.000 de lei lunar.

Programul Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale, este un program realizat în Republica Moldova de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, cu sprijinul guvernului și Consiliului Europei. Din 2005 și până în prezent au fost realizate peste 300 de proiecte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *