Mihai este printre puţinii tineri norocoşi de la noi care a studiat, încă de la o vârstă fragedă, în medii internaţionale.
În cadrul unui interviu pentru ziarul FLUX acesta a povestit despre studiile sale, despre ceaiul negru cu lapte la ora 5, despre călătoriile şi aventurile sale din Marea Britanie şi SUA.
– Mihai, eşti unul dintre tinerii mereu pus pe acţiune şi în permanenţă înconjurat de multă lume bună… Ce-ţi propui să faci în continuare cu toată energia pe care o ai?
– Oamenii sunt buni în jurul meu pentru că şi eu, la rândul meu, am o părere bună despre mine, adică mă cred a fi deschis şi receptiv. Energia pe care o am trebuie îmblânzită şi canalizată pentru a adopta o direcţie potrivită. De aceea, la moment, sunt în căutare de modele inspiraţionale, de valori. Caracterul meu nu e încă complet format, încă-l modelez, sunt pus pe treabă. Plus, energia pe care o am încerc s-o investesc în ceea ce mi-ar plăcea să fac pe viitor, poate într-o eventuală carieră diplomatică.
– Acum eşti student la Universitatea de Stat, specializarea Relaţii internaţionale. Însă te rugăm să ne spui despre experienţele anterioare în materie de studii. Ce te leagă de Statele Unite ale Americii şi de Marea Britanie?
– În Marea Britanie am făcut studiile liceale din 2008 până în 2010. Am studiat la Abingdon Boys School din regiunea Oxfordshire. Era o şcoală privată de băieţi, care a fost fondată în anul 1256. În Statele Unite am fost din anul 2011 până în 2012, în statul Idaho, oraşul Twin Falls, unde am făcut studii la colegiu. În ambele ţări am avut parte de o experienţă educaţională inedită şi am avut marea posibilitate de a întâlni mulţi oameni noi, cu un mare potenţial intelectual cu care mai păstrez legătura şi astăzi
– Cum s-a întâmplat că ai făcut studii acolo atât de devreme? Ai plecat împreună cu părinţii tăi sau care au fost împrejurările?
– Eu am fost voluntar la o organizaţie ce avea parteneriat cu Abigndon Boys School. Şcoala, într-un an, a anunţat că este deschisă pentru un student din Moldova ce vrea să înveţe la ei. Deci, era o bursă unică şi nu una care se repetă în fiecare an. La momentul dat eram voluntarul cu vârsta perfectă în acea organizaţie. Aveam 16 ani când m-am înscris. Erau voluntari, consider eu, care aveau potenţial academic mai înalt, însă vârsta nu era potrivită. Iniţial trebuia să merg doar pentru un semestru, însă s-a extins perioada pentru un an. Mai apoi, administraţia a rămas impresionată de prestaţia mea şi a decis să-mi extindă perioada pentru doi ani.
– Te rugăm să ne spui mai multe despre experienţa din Marea Britanie.
– Prima interacţiune cu mediul britanic a fost când eu, în prima zi când am mers la şcoală, din obişnuinţă, am încercat să strâng mâna colegilor. Aceştia s-au uitat straniu, chipurile, de ce eu întind mâna. Astăzi, de m-aş afla în aşa o situaţie ce are legătură cu diferenţa de cultură, aş fi mult mai deschis în a explica diferenţele de obiceiuri.
Revenind la sistemul de învăţământ, voi spune că se studiază numai patru discipline în liceele din Marea Britanie. Am optat pentru Geografie, Istorie Antică, Limba Franceză şi Limba Rusă. Ultima am ales-o pentru că ştiam că voi primi o notă mare şi, respectiv, nu trebuia să merg la ore. Aceasta mi-a dat şansa să mă concentrez exclusiv asupra celorlalte trei. În final, am primit cinci oferte de la cinci universităţi britanice în urma procesului de depunere a dosarului, dar nu am reuşit să merg deoarece costurile universitare sunt foarte înalte. Nu regret, căci totul se face spre bine.
Lumea nu se putea obişnui cu numele meu. Mi se spunea Bihai, Knee – high (genunchi înalt) şi Me Hi (eu salut).
Am făcut serviciu de comunitate timp de doi ani, eu fiind unul dintre cei mai activi în club. Acest lucru a fost recunoscut de către şcoală prin faptul că am fost nominalizat şi am luat premiul primarului or. Abingdon pentru serviciu în comunitate. Premiul mi-a fost înmânat de însuşi primarul oraşului. Am făcut multe evenimente, ieşiri, acţiuni de divertisment pentru oamenii în vârstă. În acest mod, realmente, am putut vedea o altă latură a mentalităţii englezeşti. Vesele erau bătrânelele alea, respectul lor pentru mine a crescut când ele, din greşeală, au înţeles că sunt vreun prinţ din România, eu încercând să le explic că există un rege încă în viaţă ce avea acelaşi nume ca şi mine, Mihai I.
Am avut parte de o familie-gazdă excepţională, cu care am stat în timpul vacanţelor şi week-end-uri. Poate sună patetic, dar am avut parte de tradiţionala middle class family cu big class soul. Cu aceştia am participat la activităţi în biserica anglicană a comunităţii, mereu consumam ceai negru cu lapte la ora 5, coceam nelipsita friptură şi chec de fructe, tăiam gazon, făceam jardinaj în ploaie etc.
La şcoală am jucat rugby pentru un semestru, m-am antrenat în echipa a 5-a a şcolii. E cel mai inferior nivel, dar nu am prins să joc niciun meci. La antrenament am primit o lovitură provocată de încercarea mea de a opri oponentul, sărind şi blocându-i picioarele, dar acesta m-a lovit cu călcâiul încălţămintei sub ochi. Totul s-a petrecut în mişcare, când ambii alergam.
Da, trebuie să menţionez că Marea Britanie a reprezentat acel pas de independenţă pentru mine, căci deja la 16 ani trebuia să mă descurc şi să învăţ să fiu independent şi responsabil de propriile mele acţiuni.
– Ai studiat într-un mediu internaţional?
– În Marea Britanie studiam cu mai mulţi englezi, mai ales în clasa de Istorie Antică eram singurul non-britanic. Acest fapt mi-a permis să înţeleg felul cum ei glumesc, ce stereotipuri au ei între naţiunile din ţara lor, ce sarcasm şi ironie au între ei, cum glumeau pe seama politicienilor, care era etica adoptată de fiecare profesor şi student. Astfel, am reuşit să mă integrez uşor şi i-am înţeles până la urmă de ce ei iau decizii într-un fel anume. Oarecum nu am fost într-un mediu internaţional în sens multicultural. În schimb, în cămin am stat cu oameni de prin toată lumea.
– Dacă ar fi să faci o comparaţie între sistemul de învăţământ din Marea Britanie şi cel din Republica Moldova, care ar fi primul lucru pe care nu-l întâlneşti la noi?
– Îmi este mult mai greu să fac această comparaţie între Republica Moldova şi Marea Britanie pentru că nu am făcut studii la un liceu propriu-zis în Republica Moldova. Poate este vorba de faptul că acolo, de la o vârstă fragedă, elevii sunt încurajaţi să se gândească ce vor dori să facă în viitor, o eventuală profesie, carieră, sau sunt îndemnaţi să-şi descopere vocaţia. Chiar de la 15 ani sunt puşi să aleagă numai patru discipline, pe care le studiază în liceu. În Marea Britanie, învăţământul este bazate pe studii pe teren, de vizită. Asta îi ajută considerabil pe elevi să însuşească materia mai uşor.
În învăţământul britanic, profesorii acordă mai mult timp pentru analiza şi comentarea eseurilor elevilor. Am primit foarte mult ajutor din partea profesorilor de acolo, căci m-au ajutat să-mi structurez mai bine informaţia pe care doream să o expun. Existenţa mai multor şcoli private de calitate îţi permite, de fapt, să profiţi de şansa de a forma o clasă de elită, cu cadre bine pregătite. Pare exclusivist, dar elitele sănătoase pot îndrepta naţiunea spre direcţia corectă.
– Ce părere ai despre ultimele reforme în învăţământ propuse de dna ministru Maia Sandu? Ce lipseşte cel mai mult procesului educativ din Republica Moldova?
– Cred că numai cine este mediocru s-ar speria de condiţiile de la noi în care se vor desfăşura bacalaureatele. Goana după note şi succes îi sperie pe elevi atunci când aceştia sunt puşi în situaţia să muncească asiduu pentru note mai bune. Paradoxal. Avem atât de multe cluburi de interese şi proiecte în afara şcolilor, dar elevii au alte preocupări. Sistemul educaţional, după mine, trebuie să aibă această latură non-formală. Nu este vorba de formalitate şi superficialitate, ci de un nonformalism mai flexibil, menit să ajute elevii să înţeleagă mai bine ceea ce fac.
De asemenea, părinţii buni îşi motivează progeniturile. Voi spune că avem nevoie de un nucleu bun pentru a avea parte de educaţie de calitate.
– Şi în State? Cum a fost acolo?
– În 2004, tatăl meu mi-a dat o bancnotă de 1$. Cum zicea el, de sămânţă. Era mereu cu mine în portmoneu. Ţin minte că îmi spuneam că odată voi ajunge să văd locul originar al dolarilor. Uite că peste 6 ani am ajuns acolo, prin programul UGRAD, coordonat de IREX Moldova şi finanţat de Departamentul de Stat al Statelor Unite. A fost o experienţă ce m-a maturizat. Anume acolo am putut deprinde o etică şi o disciplină academică.
Ah, am economisit banii pentru hrană, banii pentru cărţi şi distracţie doar pentru a putea merge în călătorii. Am văzut, în est, New York-ul şi Bostonul, în sud – California, Mexico şi Las Vegas, la nord am mers în Canada şi în statele Washington şi Oregon.
Am realizat că Statele Unite nu este o masă omogenă, este un tărâm atât de divers, de la conservatismul din Idaho (unde am studiat eu), până la liberalismul şi libertarianismul din New York.
În clasă, lumea părea mai implicată, mai dornică să înveţe. Poate să fie datorită faptului că, în comparaţie cu alte locuri, lumea venea acolo pentru că dorea cu adevărat să înveţe. Cred că şi competiţia socială mai aprigă îi motivează să fie mai conectaţi la ce se discută în clasă.
Filmele pe care le privim oferă doar o culoare Statelor Unite. Noi avem unele prejudecăţi şi stereotipuri faţă de această ţară. Trebuie de înţeles că şi acolo este o competiţie acerbă între partide, un fel de corupţie ascunsă sub denumirea de lobby, şi acolo există interese…
Interviul integral îl puteți citi aici.
