Armenia, gata să semneze aderarea la Uniunea Vamală până în februarie

s560x316_investitii_grecia
Foto:PC: bzi.ro

Shavarsh Kocharyan, vice-ministrul de Externe al Armeniei a declarat că țara sa va fi pregătită din punct de vedere practic să adere la Uniunea Vamală în luna februarie a anului viitor.

El a adăugat că în asemenea condiții, procesul de formare a Uniunii Economice Euro-Asiatice este inevitabil.

Potrivit spuselor sale, se presupune că Consiliul Economic Euro-Asiatic Suprem va intări pe data de 19 decembrie „calea” aderării Armeniei la Uniunea Vamală. Vice-ministrul a adăugat că Erevanul își va ruga colegii să lucreze într-un regim de urgență pentru ca până în luna mai, Armenia să fie membru al Uniunii Vamale și Zonei economice unice.

Totodată, Elmar Brok adeclarat anterior că „din punct de vedere legal, nu este posibil să fii membru deplin al Uniunii Vamale şi să ai şi un Acord de asociere şi de comerţ liber cu UE.

Printre principalele activități economice ale Armeniei se numără industria diamantelor, extracției de metale prețioase, confecții și manufactură.

Armenia este gata să semneze aderarea la Uniunea Vamală până în februarie

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *