Un poliţist a furat 2 kg de hașiș dintr-o partidă de droguri confiscate

droguri-31-640×480
Foto:Poliţist deferit justiţiei pentru că ar fi furat 2 kg din drogurile confiscate PC: pressalert.ro

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi l-a deferit justiţiei pe un poliţist din cadrul Inspectoratului de poliție al sectorului Râşcani al Capitalei şi pe complicele acestuia, învinuiți de tăinuirea a circa 2 kilograme de hașiș, confiscate în cadrul unui dosar.

În acțiunile polițistului procurorii au reținut comiterea infracțiunilor de abuz de serviciu soldat cu urmări grave şi păstrarea, transportarea şi transmiterea substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari.

Potrivit probelor acumulate de procurori, în aprilie curent, în timpul documentării unui caz de trafic ilicit de droguri în raionul Soroca, poliţistul, în coparticipație cu o altă persoană, a indicat o cantitate mai mică a substanțelor narcotice depistate.

Astfel, din totalul celor 6 kg de hașiș depistat şi ridicat de la traficanții de droguri, polițistul şi-a însușit o cantitate de aproximativ 2 kg de droguri, ce constituie proporții deosebit de mari, pe care intenționa să le vândă în mod clandestin.

Polițistul, împreună cu complicele său vor compărea pe banca acuzaților, dosarul celor doi fiind expediat spre examinare Judecătoriei sectorului Buiucani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *