Studenții străini de la USMF vor plăti 50 de euro, dacă nu se vor prezenta la examen

IMG_9613-624×416
Foto:Reguli noi pentru studenții străini la medicină

Reguli mai stricte pentru cetățenii străini, studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Dacă până acum profesorii tolerau numărul interminabil de restanțe al acestora, administrația instituției de învățământ vrea acum să schimbe lucrurile.

Astfel, studenții străini care nu vor susține examenul din două încercări, vor plăti 50 de euro pentru cea de-a treia, ne informează e-sanatate.md.

Reprezentanții universității spun că au luat această decizie în speranța că astfel îi vor ordona pe studenții din străinătate. „Unii dintre ei nu se prezintă la examen nici din prima și nici din a doua încercare, vin atunci când li se oferă tocmai a treia posibilitate. Cei care nu vor să aibă probleme financiare, ar fi bine să se prezinte la examen din prima”, a declarat pentru Sănătate Info prorectorul pentru relații internaționale, Mihai Gavriliuc.

Prorectorul a refuzat să ne spună, însă, câți dintre studenții străini nu se prezintă la examene din prima și a doua oară, pe motiv că informațiile nu ar avea nicio relevanță. Totuși, a ținut să precizeze că banii vor fi plătiți în casa Universității, iar dovadă va fi bonul de plată. Asta nu înseamnă, însă, că studenții vor lua, obligatoriu, și o notă pozitivă.

Inițiativa conducerii universității nu este pe placul studenților străini, care spun că absențele de la examene sunt de fiecare dată motivate. „Asta se întâmplă mai mult în sesiunea de iarnă când mergem în țara natală în vacanță. Și dacă tot mergem, nu putem să stăm o săptămână și să ne întoarcem, cheltuim o groază de bani pe drum, stăm mai mult și așa pierdem examenele”, explică un student în anul patru, originar din Israel.

Prevederile sunt incluse într-un regulament nou, ce urmează să fie aplicat începând cu sesiunea de iarnă.

Studenții străini care învață la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, plătesc taxe de studii ce variază între 1.700 și 3.500 de euro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *