7.000 de km de peliculă cinematografică la Moldova Film. Impresii de la vizionarea documentarului „Pierduți în timp”

Oricât de xD ar deveni filmele, întotdeauna voi purta o iubire aparte pentru peliculă. Și nu doar pentru efectul ei de „magic”, ci și pentru miros, textură și mai ales foșnet. Un sunet inconfundabil, când tragi pelicula să vezi imaginea la lumină și capătul ei se răsucește repede, repede și, din nou, se face mosorel. Ce ține de magie… e așteptarea rezultatului procesului de developare, iar apoi întregul ritual al apariției fotografiei: scufunzi hârtia într-un vas cu soluție pentru developare, apare încet conturul, apoi detaliile, scufunzi în vasul (un fel de tavă din plastic) cu fixator și pui fotografia la uscat. Trucul de care nu te saturi niciodată. Toate astea se referă la pelicula pentru fotografie, însă aceasta are multe în comun cu cea folosită în cinematografie. Din acest motiv și pelicula pentru cinema, bobinele au un farmec aparte pentru mine. Și nu e vorba de snobism, apucături hipsterești, ci de amintirile din copilărie, veșnica căutare a unor minuni obișnuite și, mai ales, ideea de a face ceva palpabil – iată bobina cu multe, multe straturi de peliculă, iată filmul, îl ții în mână și îi simți greutatea.

În cadrul Festivalului de Film Documentar „Cronograf” din acesta an, la cinematograful „Odeon” a avut loc proiecția unui film documentar despre… film. Lucrarea „Pierduți în timp”, semnată de tânăra regizoare Lucia Lupu, „ne poartă” timp de 20 de minute prin instituțiile în care este păstrat tezaurul cinematografiei autohtone. Niciuna dintre ele nu are posibilitatea de a crea condiții ca aceste filme să reziste în timp, respectiv marea majoritate a peliculei de film este în pericol.

Documentarul a fost realizat la inițiativa și cu susținerea Ambasadei Franței în Republica Moldova. Eric Le Roy, Președintele Federației Internaționale a Arhivelor de Film, însoţeşte echipa de filmare în toate instituțiile, oferind și unele comentarii privind modul în care sunt păstrate arhivele și valoarea, destinul acestora. Fără să vrea, acesta apare în rolul unui „revizor”. Din primele cadre te trezești cu un deja vu al vizitelor oficialilor… lucrătorii s-au pregătit cât de cât, dar podul dacă curge, apoi curge.

În încăperi mari, întunecate, pe rafturi stau așezate ca niște conserve în beci bobinele de filme. În arhiva de la Teleradio Moldova nu-i prea clar ce și pe unde este. Anturajul se aseamănă mult cu cel al unei case de cultură: postere cu Leonardo DiCaprio, Marilyn Monroe, Madona Sixtină a lui Rafael și multe, multe calendare. Într-o încăpere mai mică ce seamănă cu o debara stau încâlcite kilometri de peliculă. Nu e clar ce ascund acestea, cel mai probabil material rebut. Și totuși, e interesant să îți imaginezi ce e pe aceste pelicule. Poate acolo Ștefan cel Mare nu se poate descâlci de un brav comsomolist, care se bălăcește în Nistru, în timp ce peste el sunt metri de tricolor și lozinci unioniste. Iată așa un soi de fantezii inspirate din filmele lui Jean-Pierre Jeunet sau Michel Gondry…

Printre peliculele ce stau acolo la dos sunt: „Tunul de Lemn”, „O șatra urcă la cer”, „Ștefan cel Mare”, spectacolele „O decizie deloc simplă (Neprostoe reshenie)”, „Ștreang la Papion”, „Bostanul-minune (Chudo tykva)” etc. Unele au chiar și un pașaport, exact cum ar avea un bâtrân de la țară, care nu a mers niciodată mai departe de Chișinău.

Lucrătorii de la Teleradio Moldova afirmă deschis că peliculele sunt păstrate în condiții ce lasă dorit. Tamara Leancă, mecanic cinema TRM: „Filmele acestea trebuie puse la umezeală la fiecare doi-trei ani, dar noi nu avem această soluție specială… nu-s bani. În așa condiții, pelicula se usucă și pe urmă când trece prin aparataje se rupe, se schimbă culorile…”

A doua instituție investigată de echipa de filmare e Moldova Film sau cum ne prezintă Lidia Leancă (Șefa Filmotecă și Restaurare Moldova Film): sunteți în ospeție la Fondul de Aur al Studioului Moldova Film.

Aici se păstrează circa 169 de filme de ficțiune, 106 de animație și 2.000 de documentare. Cu părere de rău, originalele sunt în Federația Rusă.

Anturajul de această dată se aseamănă cu cel al unui laborator de chimie din școală: aparate sofisticate, dar vădit învechite, colaje cu actori și scene din filme și, bineînțeles, multe, multe flori de cameră. Din cele declarate de Lidia Leancă, peliculele sunt într-o stare bună.

Lidia Leancă, Șefa Filmotecă și Restaurare Moldova Film: „O dată-n an pelicula se rebobinează, se curăță și se pune la loc. Avem cum să facem ventilație, facem profilaxie. Fondul este de Aur și se păstrează orice cadru, pentru că orice cadru este scump… sunt oameni care nu sunt de mult, sunt oameni valoroși, care au făcut istorie…”

În pofida unei abordări mult mai optimiste, Lidia Leancă speră totuși că va fi construit un bloc separat, dotat cu toate cele necesare pentru o bună păstrare a arhivei.

Cea de-a treia instituție vizitată e Moldcinema. Aici se păstrează circa 1.118 titluri din cinematografia universală.
Situația nu e prea clară, dar una e cert – podul curge.

În unul din cadre, Eric Le Roy declară cât de impresionat e de această mare colecție de filme. În opinia lui, la Moldova Film aceasta este păstrată destul de bine, dar oricum ar fi minunat dacă acestor arhive li s-ar acorda mai multă atenție.

El rostește cuvintele date, stând într-un fotoliu pe care îl împarte cu niște fotografii mari (probabil cadre din filme). În stânga sa, pe o măsuță sunt niște bobine și un telefon retro din recuzită, iar în spate o peliculă mare din polietilenă de tipul celor care sunt atârnate în baie.

Și această imagine, stop-cadrul pare a ilustra cel mai bine situația filmelor din arhivele țării.

Câțiva ani în urmă, în grădina de la Moldova Film a avut loc un târg de lucruri handmade, cu diverse ateliere, tematica evenimentului fiind pelicula „O șatră urcă la cer” . Vizitatorii aveau ocazia să probeze diverse costume din recuzită. Lumea se plimba veselă în uniforme militare, proba stanuri, cojoace, își făcea fotografii, iar multe articole vestimentare după folosire erau, pur și simplu, aruncate la nimereală în depozitul cu pricina. Era trist. Deși toți păreau veseli, îmi părea rău și îmi era milă de hainele care zburau de colo-colo. Atunci am zis că priveliștea dată reflectă reușit situația cinematografiei în Moldova.

Aș vrea să cred că peliculele din arhive vor supraviețui până la momentul când ceva se va schimba radical spre bine, însă cum a declarat în film și Ion Ștefăniță, Directorul Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor din Republica Moldova: „Acest patrimoniu cinematografic poate fi salvat doar prin luare de atitudine responsabilă, iar inițiativa trebuie să vină de la noi – oamenii simpli”.

Iar pentru aceasta ar trebui să ne pese măcar un pic mai mult. La urma urmei, unde am mai putea vedea cadre cu ai noștri la mare, în ciorapi și pălărie populară sau studia fustele femeilor de la țară purtate atunci când adunau fânul în stoguri.

La Moldova Film sunt 7.000 de km de peliculă.
Ai putea s-o înșiri din Chișinău până în China, la Beijing.
7.000 de km de „mișcare înregistrată” care stă pe loc.