O tânăra de 20 de ani a vrut să ajungă cu autostopul în Cimișlia, dar a ajuns la un pas de a fi violată. Incidentul s-a produs pe 4 mai atunci când tânăra care se afla în satul Mihailovca a oprit un automobil de model „BMW” pentru a se deplasa în orașul Cimișlia.
După ce au parcurs câțiva kilometri, bărbatul a oprit mașina într-o fâșie forestieră, i-a sustras telefonul mobil și a încercat prin violență să întreţină un raport sexual cu victima. Tentativa a eșuat, datorită faptului că aceasta a opus rezistență și a reușit să fugă. Ulterior, tânăra a alertat poliția.
La scurt timp, suspectul a fost identificat și reținut. Bărbatul de 38 de ani, din orașul Comrat, nu este la prima abatere de la lege, anterior condamnat pentru mai multe genuri de infracțiuni (furt, escrocherii). El a fost reţinut şi își recunoaște vina parțial.
Oamenii legii au inițiat două cauze penale: pentru jaf și acţiuni violente cu caracter sexual. Bănuitul riscă o amendă de până la 42.500 de lei sau până la 5 ani de închisoare.
În context, Poliția recomandă:
– folosiţi doar taximetre autorizate, inscripţionate;
– la coborârea din mijlocul de transport în comun, la ore târzii, căutaţi să mergeţi aproape de persoanele care se îndreaptă spre aceeaşi destinaţie cu dvs;
– evitaţi, pe cât posibil, în deplasările la ore târzii, zonele slab iluminate şi izolate, parcurile, clădirile părăsite, pasajele, străduţele lăturalnice necirculate;
– planificaţi-vă deplasările zilnice în aşa fel încât să puteţi folosi mijloacele de transport în comun;
– în cazul în care sesizaţi că sunteţi urmărite, continuaţi-vă drumul spre o zonă populată, intraţi într-un magazin.
– adresaţi-vă primului poliţist întâlnit sau, în caz de nevoie, cereţi ajutor celor din jur;
– anunțați pe cineva de încredere (familia sau prietenii) unde plecați și cine vă însoțește.