Ministerul Justiției lansează concursul de selectare a voluntarilor în comunicare și relații publice

422504_307101589352487_413217123_n
Foto:Facebook/Ministerul.Justitiei

Ministerul Justiției lansează concursul de selectare a voluntarilor în comunicare și relații publice. Tinerii interesați de colaborare sunt îndemnați să expedieze aplicațiile până pe 30 mai 2017, pe adresa de e-mail: voluntari@justice.gov.md.

Dosarul de participare trebuie să includă obligatoriu CV-ul și scrisoarea de intenție, menționând motivația, perioada de timp disponibilă, persoanele de referință și interesul pentru 1-3 domenii de activitate a instituției ce intenționează să le promoveze (ex: elaborarea legislației, profesiile conexe justiției, organizațiile necomerciale, probațiunea, sistemul penitenciar, drepturile omului, etc). Opțional, pot fi atașate certificate, diplome și/sau scrisori de recomandare.

Abilități solicitate de la candidați:
#1. cunoștințe teoretice și/sau practice în domeniu;
#2. utilizare avansată a computerului (inclusiv social media, multimedia);
#3. comunicabilitate, receptivitate și spirit de echipă.

Oportunitățile oferite de Ministerul Justiției:
#1. carnet și contract de voluntariat;
#2. mediu propice pentru aplicarea cunoștințelor/ideilor inovative;
#3. interacțiune cu presa și rețelele de socializare;
#4. posibilitate de învățare și autodezvoltare multilaterală;
#5. inițiere și desfășurare a campaniilor de informare;
#6. asistență logistică a evenimentelor;
#7. colectiv prietenos și calificat.

Voluntarii vor fi notificați despre rezultatele procesului de selecție printr-un mesaj electronic. Pentru mai multe informații, contactați Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției, tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine