Dodon spune că nu va reprezenta niciodată comunitatea LGBT: „Este greu să fii președintele tuturor”

dodon11

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat că este greu să fii președintele tuturor, în ciuda faptului că aceasta a fost promisiunea sa încă din timpul campaniei electorale. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV Chișinău.

„Este greu să fii președintele tuturor, pentru că nu toți cetățenii Republicii Moldova pot gândi la fel”, a spus Dodon. Întrebat de Lorena Bogza care sunt acele probleme care-l împiedică să devină președintele tuturor așa cum a promis în campanie, Dodon a menționat că a aflat recent despre planificarea marșului LGBT în Capitală și că pe această comunitate nu o va reprezenta niciodată „deși și ei sunt cetățenii Republicii Moldova”, a menționat el.

Cât despre reforma Guvernului, anunțată pentru implementare zilele trecute de liderul Partidului Democrat, Dodon a spus că susține ideea reducerii numărului ministerelor, dar că nu se poate pronunța pe marginea proiectului respectiv, întrucât, spune el, nu l-a văzut încă. Totuși i se pare precipitată decizia de a declanșa implementarea reformei chiar de săptămâna viitoare.

În cadrul aceleiași emisiuni, Dodon a mai declarat că dacă se va ajunge la situația în care Guvernul Filip va pleca, nu va accepta propunerea altei candidaturi pentru poziția de prim-ministru, inclusiv dacă va fi vorba de Vladimir Plahotniuc, dar va insista pentru declanșarea alegerilor anticipate și pentru alegerea unui prim-ministru socialist ulterior, deși a mai menționat la acest subiect că-și dorește un Guvern format din profesioniști și nu din oameni aleși pe criterii politice.

Taguri: #Fără frică
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine