Igor Dodon participă astăzi, 9 mai la manifestațiile din Piața Roșie de la Moscova. Acesta face live pe pagina sa de facebook pe care l-a descris ca „Parada Victoriei. Piața Roșie”. În imaginile video putem vedea ce se întâmplă în timp real la Moscova.
Menționăm că mai multe organizații neguvernamentale şi partide politice organizează la Chișinău evenimente dedicate zilei de 9 mai – „Zilei Victoriei”, dar și „Zilei Europei”.
Potrivit IPN, membrii şi simpatizanții Partidului Comuniștilor vor participa la „Marșul Victoriei” spre Complexul memorial „Eternitate”. Mulțimea va porni de la Arcul de Triumf. Iar la ora 16.00 va avea loc degustarea terciului soldățesc în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”.