(foto) Studenții de la UTM au prezentat cele mai ingenioase inovații în cadrul unei expoziției

11
Foto:utm.md

Inovații dintre cele mai ingenioase și originale, gata pentru a fi implementate în cele mai diverse domenii au fost vernisate de către studenții Universității Tehnice din Moldova la tradiționala Expoziție „Creația deschide Universul”.

Reprezentând un examen de maturitate pentru studenți, masteranzi și doctoranzi, care au posibilitatea să-și etaleze creațiile și invențiile în fața publicului larg, expoziția a cuprins lucrări de design interior, industrial, vestimentar și poligrafic, din arhitectură și energetică, construcția de mașini și mecanică, TIC și bioenergetică, radioelectronică și telecomunicații, construcții civile și transporturi, tehnologii alimentare și protecția mediului etc.

Una din atracțiile zilei a fost robotul Frank, devenit deja mascota UTM. După ce la ediția din anul trecut a Expoziției a uimit publicul că vorbește, în acest an a impresionat din nou: a făcut break-dance și a demonstrat că poate ocoli obstacole și să meargă pe o traiectorie anumită. Studentul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) Nicolae Gardaji, „mentorul” lui Frank, spune ca are planuri mari pentru „discipolul” său: să-l „învețe” să iasă din labirint.

1

Un alt student FCIM, Sorin Botnaru, a reușit să elaboreze o imprimantă 3D, mult mai ieftină decât cele existente pe piață. Aceasta poate printa jucării de dimensiuni mici, dar și piese pentru arhitectură, design și decor.

Vizitatorii au putut admira și o aplicație ce poate fi utilizată în arhitectură. Pe o foaie simplă, datorită unei aplicații instalate pe telefonul mobil, poate fi vizualizat un apartament în format 3D. Autorul inovației, studentul Anton Tampei, spune că aplicația fără foaie nu funcționează, dar când la ecran apare foaia, apare și apartamentul, care poate fi privit din toate părțile. Cu această aplicație, orice cumpărător ar putea să-și vadă apartamentul înainte de a-l procura.

Printre lucrările expuse a fost şi macheta unei fabrici de confecţionare a smartphoanelor, modele de parcări multietajate, convertoare pentru tracţiunea troleibuzelor şi tramvaielor etc.

Agenda expoziției a inclus patru lecții publice menite să motiveze liceenii și publicul larg să descopere creația inginerească și implicațiile ingineriei în viața de zi cu zi, precum și un master-class, în cadrul căruia Victor Bujoreanu, absolvent UTM, a prezentat un proces de imprimare 3D, cu o introducere în fabricarea digitală și imprimarea 3D.

Organizația studențească Grupul local BEST Chișinău a organizat Concursul „Rube Goldberg”, în cadrul căruia echipele a 7 facultăți au construit câte o mașină Rube Goldberg, care trebuiau să efectueze cel puțin 20 de operațiuni mecanice în lanț, culminând cu întoarcerea unei foi dintr-o carte. Criteriile de jurizare au fost: derularea mașinii fără intervențiile participanților, complexitatea, dar și aspectul estetic al mașinii. Scopul competiției a fost să creeze un mediu competitiv pentru student, precum și să-i provoace să-și manifeste creativitatea și inventivitatea.

În cadrul expoziției au avut loc și ceremoniile de premiere a câștigătorilor Olimpiadei Tehnice Republicane la matematică, fizică, chimie, informatică, arta plastică, Olimpiadei studențești de pictură în ulei „Mișcarea în timp și spațiu”, Concursului „Tânărul creator” (pentru elevii din şcoli, licee, colegii) și Concursului EBEC Republica Moldova-România.

Ajuns în acest an la a VII-a ediție, evenimentul s-a desfășurat în incinta Centrului de Instruire și Inovații TIC-TEKWILL din cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei.

17

16

15

14

9

12

13

10

8

7

6

5

4

3

Photo Credit: utm.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine