LumineazăCircul este o iniţiativă socio-culturală de anvergură care are ca obiectiv sensibilizarea opiniei publice privind reabilitarea și protejarea mai multor monumente și clădiri culturale din Chişinău. Primul obiectiv cultural al proiectului îl reprezintă Arena Mare a Circului din Chișinău. Acțiunea a demarat la inițiativa A.O. ,,Gândul Mâței” cu ocazia aniversării a 20 de ani de la crearea trupei.
„Renovarea Circului este un proiect de suflet, căci Circul înseamnă multe clipe fericite din copilăria mea, și cu siguranță – și din copilăria multor conaționali. Sunt impresionat de încrederea și susținerea care a fost manifestată de partenerii proiectului. Împreună, sunt convins, vom reuși să redeschidem larg porțile Circului din Chișinău.”, declară Nicu Țarnă, coordonatorul proiectului „Luminează Circul”.
„Concert foarte frumos, bine gândit, bine realizat. Circul într-adevăr a prins viață, chiar și pentru o seară. Eu am apreciat implicarea : s-a evoluat frumos, s-a ținut cu strictețe ordinea în arenă și sală, iar publicul a fost conștiincios și pașnic.
Proiectul circului, efectuat corect, a oferit dintotdeauna comoditate maximă spectatorilor și artiștilor de circ. Trupele de peste hotare iubeau să vină la Chișinău, pentru că ” era confortabil, era curat și bine”. Animalele aveau condiții foarte bune.
M-a inundat nostalgia și mă bucur că sunt în generația care a mai prins spectacolele în arena mare. Copiii noștri și viitorul merită să aiba un circ, unic de așa destinație!” spune Diana Barbas
Marcel Lazăr a spus: „M-am convins ieri că ai noștri pot face spectacole dacă vor și au bani. Un scop frumos și câteva zeci de mii de euro (s-a ajuns la o sută? – cultura costă!). Circul ieri chiar s-a iluminat!
Mult mult peste așteptări! Și cum zicea Nicu Țărnă, sper ca această arenă să găzduiască multe alte evenimente de genul ăsta, iar asta depinde de noi”
„Însăși muzica, ideea, oamenii au creat o atmosfera incendiara, oamenii au fost sensibilizați de starea deplorabila in care se afla, însă astazi am primit o speranța, ca noi am putea face multe schimbări pentru a păstra istoria orașului nostru, împreuna vom putea face orașul mai bun!
Concertul, show-ul a fost unul exceptional, peste așteptări” a excamat Ion Postica.
„Am simțit cum luminăm circul fiecare dintre noi. Făcând excepție la faptul că am contribuit financiar, radia sufletul a fericire și mândrie. Am cântat în unison. E un eveniment istoric, pentru că a reunit oameni de diferite vârste, etnii, percepții despre viață. E un loc în care vrei sa rămâi, un loc care te face sa amâni plecarea din țară și să speri că tu poți fi schimbarea! M-am bucurat să văd pe scenă oameni de-a noștri, talentați!! Oameni care trăiesc prin muzica pe care o fac” a punctat Alexandra Bogomazova.
Fotogrfii de către reporterul #diez: Sergiu Brinza