Echipa DIY News a creat o aplicație care ajută cetățenii să creeze știri, chiar și dacă aceștia nu au studii în domeniu. DIY News ajută cetățenii activi să facă știri video interactive de la fața locului, răspunzând la cele șase întrebări fundamentale ale știrii (ce s-a întâmplat? unde? când? de ce? etc.). Aplicația plasează textul peste imaginea video, creând știri video interactive după modelul celor de la NowThis, Al Jazeera etc.
Aplicația a fost creată de jurnalistele Victoria Colesnic și Ana Gherciu, specialiștii IT Iurie Gaitur și Sergiu Todirașcu și specialistul Pay-per- Click Roman Bălțeanu. Generarea ideii și crearea aplicației a avut loc în cadrul celui de-al doilea Hackathon, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Deutsche Welle Akademie în iulie 2016. DIY News a fost alsă câștigătoare și a primit susținere din partea finanțatorilor pentru implementarea aplicației.
Din iulie până în prezent, echipa a finalizat dezvoltarea aplicației, a plasat-o pe App Store și Goggle Play Store, de unde aplicația a fost deja descărcată de peste 200 de ori. Deși în prezent echipa nu poate să monitorizeze știrile create cu ajutorul aplicației, potrivit Facebook Analytics, DIY News a fost utilizată activ pe parcursul protestelor din România, din februarie 2017, împotriva ordonanței de urgență.
Aplicația pe Google play este disponibilă AICI. Aplicația pe App Store poate fi descărcată AICI.
O știre creată cu ajutorul DIY News arată cam așa: