Formația Mili-Dance din Comrat a ocupat locul întâi la festivalul internațional de dans din Serbia. Trupa de dans a participat la categoria Hip-Hop, unde s-a întrecut cu alți concurenți din șapte țări. Locuri de frunte a ocupat și colectivul de dans „Cadînja” din autonomia Găgăuză, care au prezentat cinci dansuri: găgăuz, moldovenesc, georgian, ucrainean și țigănesc.
„La festival au participat fetele din grupa mare, cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani. Este primul festival internațional la care particip, primul trofeu pe care îl câștigăm, dar și primul loc pe care l-am ocupat”, a menționat pentru Gagauzinfo, coregraful Marina Milingher.
Tot la acest festival, grupul de copii al colectivului de dans „Cadînja” a ocupat toate cele trei locuri întâi. Dansatorii găgăuzi au devenit cei mai buni la categoria „Cel mai bun deans tematic”, „Cel mai bun dansator al festivalului” și „Simpatia publicului”.
„Copiii noștri au ocupat la acest festival toate locurile întâi. Organizatorii au fost foarte mulțumiți de performanțele noastre și au spus că noi am ridicat nivelul festivalului”, – a declarat conducătorul grupului de copii al colectivului de dans „Cadînja”, Eduard Chiosea.