Ministerul Agriculturii: La moment, în agricultură nu sunt înregistrate pagube majore

5pagube-agricultura-DA
Foto:Monitorul de Vrancea

Ministerul Agriculturii a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că variațiile meteorologice vor decide pagubele din agricultură, însă, până la această oră s-a constatat că nu există pagube majore.

Potrivit informației furnizate, Comisia de monitorizare și documentare, creată la 20 aprilie 2017, printr-un Ordin emis de viceministrul Iurie Ușurelu examinează și evaluează în măsura posibilităților, gradul de afectare a culturilor agricole, în baza informațiilor prezentate de către Direcțiile Raionale Agricultură și Alimentație.

Ministerul ne asigură că, la moment, în agricultură nu sunt pagube majore. În Centru-Nord nu s-au înregistrat temperaturi mai mici de 0 +1  grade Celsius, astfel culturile din zona respectivă nu vor fi afectate major.

Potrivit autorităților, zona Centru-Sud se confruntă însă cu o situație mai rea. Aici, în denivelări de terenuri agricole, s-au înregistrat temperaturi de până la -3 grade Celsius (Cahul, UTA Găgăuzia).

Precipitații atmosferice sub formă de ninsoare s-au înregistrat în zona de Centru și Sud. În zona centrală au căzut mai multe precipitații, formând un strat de zăpadă de la 60-80 cm, în unele locuri chiar și 1 m, în timp ce în zona de Sud stratul de zăpadă a atins 50-60 cm grosime. În acest condiții, Ministerul avertizează că ar putea suferi plantațiile pomicole tinere, mai ales culturile de alun, a căror suprafață foliară este dezvoltată până la 40%. De asemenea, s-ar putea înregistra daune la plantațiile de cireș, vișin și cais. În unele zone din văi, plantațiile de nuc au înghețat.

Din cauza zăpezii masive în câteva localități s-au identificat distrugeri de sere, construite necorespunzător.

Autoritățile au mai spus că cazul în care pe teritoriul Republicii Moldova se vor înregistra temperaturi mai mici de -4 -5 grade C, atunci pagubele vor crește.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine