Google a realizat un studiu despre ce îndrăgesc adolescenții cel mai mult, iar răspunsurile lor ne oferă o privire mai amănunțită asupra lumii și valorilor pe care ei le adoptă, scrie playtech.ro.
Studiul este realizat pe un număr de 1 100 de adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani, și ne indică diferențe clare între această generație și cea anterioară. Google ne prezintă ceea ce este cool în viziunea Generației Z (cum o numește compania), atât în ceea ce privește valorile adoptate, brandurile favorite, cât și referitor la așteptările pe care le au. Ceea ce este poate cel mai evident, pentru cei care au în preajmă un adolescent, este că „acest grup este ambițios, ocupat, și simte că are puterea de a schimba lumea”.
Dacă ne raportăm la domeniul tehnologiei, cred că putem intui deja că adolescenții sunt interesați de mediul online, dar cu precădere de platformele sociale, precum Instagram și Snapchat. Spre surprinderea multora, poate, Facebook este a treia cea mai utilizată platformă de către Generația Z.
Generația Z se bazează pe branduri care au scopul de a oferi formă lumii în care se află, iar la nivel global tinerii apreciază cel mai mult platformele media care le oferă posibilitatea de streaming video, motiv pentru care cele mai îndrăgite sunt Youtube și Netflix.
Adolescenții cred că Doritos sunt mai cool decât Whatsapp și Uber, iar Coca-Cola este mai cool ca Pepsi.
În ceea ce privește dispozitivele mobile, diferențele sunt mai discutabile. Tinerii din ziua de azi preferă iPhone-ul, cel puțin 42,3 % dintre aceștia, însă Androidul este doar cu un procent în urmă. În plus, doar 3,1 % dețin un telefon Windows, dar asta nu este ceva neapărat șocant.
Generația Z preferă de asemenea pizza, Oreo, înghețata și chips-urile. Așa că deși am crede că tinerii ar fi ceva mai evoluați decât generația anterioară, ei sunt supuși acelorași slăbiciuni și nu pot renunța la aceste mici plăceri ale vieții.
Însă trebuie să ținem cont de faptul că aceste rapoarte, deși poate că ne-ar oferi o privire mai amănunțită referitor la ceea ce îndrăgesc adolescenții astăzi, rezultatele sunt discutabile, mai ales pentru că studiul este realizat pe atât de puține persoane.