Platforma Android ar putea depăşi anul acesta rivala iOS în privinţa veniturilor generate prin vânzarea de aplicaţii

AndroidPIT-IT-PLAY-store-apps-2972

Magazinul App Store şi platforma iOS au reprezentat până acum cea mai mare sursă de venituri pentru dezvoltatorii de aplicaţii mobile, strategia Apple de a încadra toate produsele sale la gama premium contribuind decisiv la selectarea acelor utilizatori dispuşi să plătească pentru aplicaţiile de care au nevoie, scrie go4it.ro.

În cealaltă tabără, Google a promovat platforma Android ca o soluţie pentru toate gusturile şi buzunarele, generând venituri pe baza numărului uriaş de utilizatori.

Plafonat în ce priveşte numărul de utilizatori, ecosistemul Apple iOS pare să treacă anul acesta pe locul doi în privinţa veniturilor generate din vânzarea de aplicaţii, însă numai dacă punem la socoteală şi magazinele neoficiale de aplicaţii Android. Altfel, într-o comparaţie App Store vs Google Play, magazinul Apple va rămâne lider de piaţă cel puţin până în anul 2021. Potrivit estimărilor, vânzările de aplicaţii mobile vor atinge până în anul 2021 suma de 352 miliarde dolari, generând venituri de aproximativ 139 miliarde dolari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine