Sâmbăta aceasta ne trezim devreme astfel încât să avem timp de mai multe lucruri interesante. Echipa #diez îți recomandă câteva evenimente cu care să-ți umpli prima zi de weekend.
#1. Zilele Ușilor Deschise la Universitatea Tehnică a Moldovei
Universitatea Tehnică a Moldovei invită tinerii la Zilele Ușilor Deschise, care se vor desfășura în perioada 25 martie – 1 aprilie. În acest an evenimentul va avea loc în campusul Râşcani al UTM, blocul de studii nr.3, str. Studenților, 9/7. Zilnic elevii claselor absolvente din licee, colegii, şcoli medii, şcoli profesionale sunt așteptați între orele 9:30 și 13:30. Mai multe detalii, aflați pe #diez.
#2. Întâlnire aniversară cu Maestrul Anatol Magdâl
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Institutul de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei organizează în cadrul Clubului Național al Coregrafilor din Republica Moldova – Întâlnire aniversară cu Maestrul în Artă Anatol MAGDÂL. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 25 martie 2017, ora 10.00, în Sala de lectură a Serviciului Audiovideoteca, BNRM (bl. II, str. 31 August 1989, 78). Aflați aici detalii.
#3. Training: Cum implementăm CRM-ul în companie pas cu pas
Dacă te-ai săturat de haosul din companie, nu mai știi cum vin clienții și unde pleacă și dacă vrei să ai rezultate mai bune în vânzări, Angry Business te invită la training. În cadrul acestui training vei afla instrucțiuni clare cum să setezi un CRM, cum legi CRM-ul cu email-ul, facebook-ul, mesenger-uri, telefonie, cum configurezi pâlnia automată în CRM, cum să obții o imagine clară a vânzărilor, cum poți influiența statutul clienților în procesul de vânzare. Detalii despre cum te poți înscrie afli aici.
#3. Festivalul Cântecului Francofon „Chantons, amis!”
Anual, în urma selecției la nivel local și raional ale celor mai buni interpreți de cântec în limba franceză, circa 60 participanți de vârste diferite își demonstrează calitățile lor vocale și de cunoaștere a limbi franceze în fața unui juriu competent. Festivalul „Chantons, Amis!”, de-a lungul anilor, a devenit pentru mulți tineri din ţară o pistă de lansare în lumea artei, în cadrul căruia au fost identificați, încurajați şi promovați mai bine de 600 de tineri din toate raioanele Republicii. Festivalul are loc la ASEM, începând cu ora 10:00. Aflați detalii despre eveniment pe Facebook.
#4. Hora Discursurilor Toastmasters
Pe 25 martie, 2017, Toastmasters Moldova vă invită să fiți martori la cel mai tare concurs oratoric de talie internațională, în care concurenții vă vor fascina, motiva și își vor demonstra abilitățile și importanța vorbitului în public. Evenimentul are loc la Summit Events începând cu ora 09:30. Informații despre bilete aflați aici.
#5. Inițiere în 3D printing
Generator HUB te invită la evenimentul „Inițiere în 3D Printing”. 3D printing-ul este o metodă simplă și rapidă de a scoate un obiect din mediul virtual și a-l transpune în realitate. Prin prototiparea rapidă, toate ideile, fie ele schițe, planuri 2D sau modele 3D pot acum, într-un timp scurt, să devină obiecte fizice, reale. Cum funcționează imprimarea 3D, cui folosește și desigur cum o puteți utiliza ca un instrument veți afla de la invitatul Sergiu Candraman. Evenimentul are loc la Generator HUB de la ora 11:00. Urmăriți evenimentul și pe Facebook.
#6. Târg de haine
La Havuzul din parcul Ștefan cel Mare poți găsi elementele potrivite pentru a-ți reînnoi garderoba pentru sezonul de primăvară. La târg veți găsi haine și accesorii la prețuri avantajoase. Aflați detalii aici.
#7. Holland Education Day
Primăvara asta participă la cel mai tare târg educațional, adresat liceenilor și studenților care vor să-și continue studiile în universitățile olandeze! Holland Education Day te va pune față în față cu reprezentanții și studenții celor mai de top universități de științe aplicate din Olanda: HANZE, SAXION și THE HAGUE. Evenimentul se va desfășura la Liceul Teoretic „Spiru Haret”, începând cu ora 11:00. Urmăriți evenimentul și pe Facebook.
#8. Atelier de colaj
Cocoșul Roșu vă invită la un atelier de colaj. În creația voastră veți folosi carton, hârtie colorată, lipici și alte materiale pentru a crea un frumos peisaj urban. Distracția și buna dispoziție sunt garantate, promit organizatorii.
Programul atelierului: 11.00-13.00. Aflați detalii pe Facebook.
#9. Șezătoarea Domnească
Sâmbătă, 25 martie 2017, la ora 11:00, pe str. Ștefan cel Mare 64, magazinului Ricama vă invită la șezătoare. Dacă sunteți pasionați de arta brodatului, veți petrece un timp plăcut și util împreună cu alte persoane interesate. Aflați detalii despre eveniment pe Facebook.
#10. Makers Moldova Meetup #9
Pe 25 martie, se desfășoară cea de-a 9-a ediție a evenimentului „Makers Meetup Moldova” – întâlnire lunară în care se discută despre ce e mai nou în lumea tehnologiei. La final veți vedea cum au evoluat proiectele makerilor din comunitate. Evenimentul are loc la iHUB, începând cu ora 12:00. Urmăriți detaliile pe Facebook.
#11. Cuconada Mireselor, ediţia VI
Prima Academie de Mirese din țară organizează un nou weekend plin de informație utilă, voie bună, premii frumoase și mirese fericite! Vreți să vedeți serviciile prestatorilor în practică, să aflați trucuri organizatorice utile, să petreceți timpul frumos și să rămâneți cu amintiri frumoase și premii de valoare!? Atunci, alegeți să petreceți weekendul la Cuconada mireselor. Evenimentul are loc la Banquet Hall Forum, începând cu ora 12:00. Detalii despre bilete și cum puteți participa aflați aici.
#12. Marșul pentru viață 2017 Chișinău
Pe 25 martie, are loc Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. Pornirea e de la Spitalul Clinic municipal nr. 1 (ora 12:00), iar direcția marșului este spre Piața Marii Adunări Naționale (ora 12.30).
Traseu: Spitalul Clinic municipal nr. 1 – Viaduct – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare – PMAN.
La finalul acțiunii, în PMAN, va fi organizat un concert caritabil Live for Life, cu acces liber. Participă: Olia Tira, Roxana, Tatiana Spînu, Georgeta Voinovan, Silvia Grigore, Angelica Sîrbu, Natalia Proca, Marcel Roșca, Ionela Covali, Samir Loghin, Max Zavidia. Mai multe detalii aflați pe Facebook.
#13. Free Book Club with Will Dickson
ALC Buiucani invită la Clubul de Carte cu Will Dickson, cronicar si scriitor din New York. Sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 12:00, lecturăm THE LAST NIGHT OF THE WORLD de Ray Bradbury. Citiți istorioara și veniți la ALC Buiucani pentru a discuta la subiect cu Will Dickson, vorbitor nativ american! Pentru a citi textul, accesati: https://goo.gl/ue7KUi. Adresa locației: str. Ion Creanga 16/2. Urmăriți evenimentul pe Facebook.
#14. Dezbatere publică „AP nu ar cenzura niciodată arta”
Debate Academy Moldova vă prezintă o nouă dezbatere publică, sâmbăta aceasta, 25 martie, ora 14.00, în incinta cafenelei „Tucano Coffee Brazil”, de data aceasta jucând pe moțiunea: AP nu ar cenzura niciodată arta.
Ce reprezintă arta pentru personalitățile umane? Ce rol joacă aceasta în viața noastră? Sunt oare permisibile şi acceptabile noile forme ale manifestării în artă, care poate uneori arată mult prea profundă şi nudă viața omenească? Dacă vreți să intrați în discuție, atunci sunteți invitați să participați. Urmăriți detaliile pe Facebook.
#15. Workshop despre pictura intuitivă #2
Pictatul intuitiv nu implică reguli sau canoane de formare artistică, tot de ce aveți nevoie – încrederea în sine, și de propria lume interioară. Fiecare participant o să-și elibereze energia interioară prin pictură. Trebuie să aveți cu voi haine simple, e posibil să le pătați cu vopsea. Prețul de participare: 70 lei. Urmăriți detaliile pe Facebook.
#16. Poetry Fest – 2017
Dacă sunteți adepți ai artei poetice, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, trei organizații culturale din Chișinău – HomoUniversalis Generation (HUG), Travel books MD și BEC vă invită la festivalul „Poetry Fest – 2017”. Aici vor avea loc master classuri, un iarmaroc de cărți, o expoziție, un târg artizanat, victorine literare, jocuri și dueluri de poezie. Ora de începere este 14:30. Locația: centrul comercial ATRIUM, etajul 4. Intrarea este liberă. Detalii despre eveniment aflați pe Facebook.
#17. ORA Planetei
Ministerul Mediului invită toți cetățenii țării să se alăture comunității mondiale, care sâmbătă, 25 martie, va marca Ora Planetei (Earth Hour 60+).
Evenimentul, care a devenit o tradiție și în Republica Moldova, constă în deconectarea luminilor, în mod simbolic, timp de o oră, pentru a atrage atenția asupra necesității reducerii impactului negativ al activității umane asupra mediului înconjurător.
La data de 25 martie, cu începere de la ora 20.30-21.30, toate instituțiile, agenții economici și toți cetățenii sunt îndemnați să deconecteze luminile și aparatele electrocasnice timp de o oră, în semn de respect față de natură și viitorul planetei.
În această zi, începând cu orele 19.00, în Campusul Universitar Râșcani al UTM din Chișinău, Ora Planetei va fi sărbătorită într-un mod interactiv, fiind organizat un show artistic cu participarea mai multor artiști din țară, desfășurat de către Ministerul Mediului în colaborare UTM. Urmăriți detaliile aici.
#18. Moldova Fashion Days
Moldova Fashion Days (MFD) este un eveniment bianual de promovare a industriei fashion din Republica Moldova. Motto-ul principal Moldova Fashion Days este „See Now, Buy Now”, care aduce o nouă eră în lumea fashion, una în care consumatorii pot cumpăra articole vestimentare imediat după ce au fost prezentate pe podium. Este forța conducătoare a tinerelor talente și a inovațiilor în design, promovează brand-urile fashion autohtone și stimulează vânzările pe piața din Moldova. Moldova Fashion Days are loc pe 25-26 martie 2017, în showroom-ul Land Rover, Jaguar, Volvo, situat pe strada Dmitrie Cantemir 14, în Chișinău. Biletele pot fi procurate pe www.iticket.md. Pe #diez aflați care sunt debutanții acestei ediții.