Republica Moldova participă în aceste zile la cel mai important târg de carte dedicat promovării literaturii contemporane Târgul de Carte de la Leipzig – Leipziger Buchmesse.
La stand sunt expuse cărțile a circa 15 edituri din țară, selectate de către Ministerul Culturii și Uniunea Editorilor din Republica Moldova. Țara noastră este reprezentată de Larisa Iluța, secretarul Consiliului Director al Uniunii Editorilor și Lucia Țurcanu, critic și istoric literar.
Târgul de Carte de la Leipzig are loc în perioada 23-26 martie, curent. La ediția curentă participă cca 2.400 de expozanți, după ce în 2016 au existat 2.250 din 42 de țări. La eveniment sunt așteptați nu mai puțin de 260.000 de vizitatori, la fel ca în 2016. O acțiune specială a Târgului este „Leipzig liest”, în cadrul căreia 3.300 de autori vor lua parte la sute de manifestări din 411 locații din întregul oraș.
Prezența țării noastre este susținută de Ministerul Culturii, Ambasada Republicii Moldova în Germania, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și „Moldova-Institut Leipzig”.