Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei mai multe persoane au acceptat provocarea de a plăti cafeaua cu o poezie. Așa cum în acest an librăria Bestseller din Chișinău s-a alăturat campaniei „Plătește cu poezie” inițiată de Julius Meinl, vizitatorii librăriei, fiind inspirați de ambianța plăcută creată de cărțile de pe rafturi, și-au asumat rolul de poeți chiar și pentru o singură zi.
Participanții la campanie au fost în mare parte tineri cu ocupații dintre cele mai diverse, dar care și-au testat talentul poetic. Au fost scrise versuri atât în limba română, cât și în engleză și rusă. Câteva din zecile de poezii ale vizitatorilor librăriei „Bestseller. Books, Tea & Coffee” pot fi citite mai jos.
Să mă lași să fiu cuvânt
Pe o margine de foaie,
Simplu, singur, nerostit
Și-necat în stropi de ploaie.
Să mă lași să stau să plâng
Chiar sub ușa casei tale.
Dar să nu îndrăznești nicicând
Să mi-o deschizi din simplă jale.
— Rima Dumitriu, farmacistă
Mi-ai adus în dar o carte
să am unde păstra florile dăruite de tine.
Dar brusc versurile deveneau strune de harpă,
iar literele se transformau fulgerător în chei.
Și erau atât de colorate undele ce mă străbăteau,
încât înfloreau la loc trandafirii…
— Natalia Țurcan, teatrolog
Te iubesc mămică dragă
Și te voi iubi mereu.
Căci ai buze ca de fragă
Date de la Dumnezeu.
Lângă tine mult mi-e bine
Când privesc cu drag la cer
Iară dorul vine, vine
Și-l aștept ca pe-un mister.
— Crina Lupu, elevă
Astfel, inițiativa „Plătește cu poezie” a reușit și în acest an să facă lumea mai bună prin versuri, iar cei care au luat parte la campanie au demonstrat că sentimentele și arta sunt mai valoroase decât banii.
Evenimentul s-a desfășurat concomitent, la nivel global în peste 1400 cafenele partenere Julius Meinl, din 37 de țări ale lumii.
În Republica Moldova, campania a ajuns deja la cea de-a III-a ediție.