Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că inițiativa Partidului Democrat de a-i lipsi pe deputați de imunitate are scopul de a obține un instrument suplimentar de presiune și șantaj politic.
Președintele țării declară că această inițiativă la suprafața este cusută cu ață albă. „Lipsirea imunității parlamentare îi va permite PDM-ului să fie mai „convingător” în negocierile cu propriii parteneri de coaliție. De asemenea, guvernarea va încerca să intimideze cu dosare fabricate deputații din opoziție, fie pentru a le închide gura, fie pentru a-i forța să devină „neutri”. Acum, când au în subordine politică Procuratura, SIS-ul, Poliția, guvernarea poate înscena orice, poate inventa peste noapte orice dosare, pentru a se răfui în mod perfid cu forțele de opoziție parlamentară”, scrie Dodon pe pagina sa de Facebook.
Dodon este de părerea că intenția celor din PDM este să exercite, indirect, presiuni și asupra instituției prezidențiale. „Lovind în deputații socialiști, prin dosare fabricate, ei vor urmări să mă facă mai conciliant față de proiectele lor antisociale și geopolitice eronate. Ei înșiși însă, deputații democrați nu vor fi deloc afectați de lipsa imunității, deoarece Procuratura nu va îndrăzni să-i investigheze. Iată de ce, retragerea imunității parlamentare nu poate fi acceptată acum, fiindcă n-are niciun sens”
În opinia sa, un atare mecanism ar putea fi examinat doar după următoarele alegeri parlamentare. „Abia atunci, când instituțiile statului vor fi credibile și nu vor mai fi acaparate politic, nu vor avea rolul de instrumente de intimidare, abia atunci renunțarea la imunitate parlamentară va fi rezonabilă. Atunci politicul îi va ceda justiției ce este a justiției. Acum însă, politicul domină totul. Avem la guvernare democrați, dar democrație veritabilă în țară nu avem. Înseamnă că lipsirea de imunitate este inacceptabilă într-un stat în care legea este o servitoare a conducerii politice”.