După ce au urcat anterior de două ori pe scena de la iUmor, băieții de la Comedy Zebra Show au decis să își încerce norocul încă o dată. Cei șapte membri au prezentat un număr complex, alcătuit din mai multe secvențe de comedie, muzică și scenete.
Tinerii basarabeni au reușit să cucerească atât publicul, cât și jurații, însă la final, juratul Mihai Bendeac a menționat că le dă un „Nu” băieților pentru că își dorește să le vadă un număr perfect cap-coadă. Juratul s-a declarat fanul lor numărul unu și ăsta este motivul pentru care le oferă acest „Nu”, or el știe că se poate mai mult și că există loc pentru mai bine.
Ceilalți membri ai juriului s-au arătat puțin îngrijorați de această decizie, iar în scenă a apărut și un reporter pentru a clarifica situația creată.