Toți tinerii din cadrul Uniunii Europene care împlinesc 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul, timp de o lună, în tot spațiul comunitar. Proiectul a fost propus de europarlamentarul român Siegfried Mureșan în raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European pentru bugetul UE din 2018 și a fost aprobat cu majoritate de voturi, menționează Digi24.ro.
Unul dintre amendamentele propuse de raportorul român prevede ca toţi cetăţenii care împlinesc 18 ani să poată beneficia, timp de o lună, de călătorii gratuite cu trenul în toate statele membre ale Uniunii Europene. Parlamentul European a adoptat proiectul cu 445 de voturi „pentru”, 134 „împotrivă” și 101 abțineri. Astfel, tinerii din Republica Moldova care au cetățenie română vor putea beneficia de programul „Discover EU”, care va acorda gratuit un abonament de tren de o lună pentru fiecare tânăr din UE care împlinește 18 ani și care dorește să viziteze Europa (valabil pe liniile feroviare din 30 de țări europene).
„Susțin finanțarea acestui program, deoarece îl văd mai mult decât un simplu cadou de majorat, îl vâd ca pe o investiție în viitorul acestor tineri. Contactul direct cu oameni și culturi diferite din întreaga Europă oferă, cred, oricărui tânăr o foarte bună ocazie să descopere lumea în care trăiește, să înțeleagă cum sunt construite diferite societăți și culturi, să aibă o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă libertatea și diversitatea, valori pe care se sprijină construcția europeană și lumea democratică”, susține Mureșan.
Studiile arată că peste 64% din angajatorii europeni acordă importanță experienței internaționale a viitorilor angajați, iar acest program va contribui la dezvoltarea tinerilor. „Discover EU” va avea un impact semnificativ și în dezvoltarea turismului european, mai ales a celui de tip low-cost destinat tinerilor.
„Pe lângă obținerea finanțării în bugetul de anul viitor, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE 2018, îmi propun și să extind cu trei ani posibilitatea de a folosi abonamentul, dar și să identificăm soluții speciale de cazare și masă pentru tinerii care folosesc abonamentul pe durata sejurului lor. Îmi dau seama că nu toți tinerii care împlinesc 18 ani vor putea efectua acest voiaj exact în momentul sau în anul respectiv, mulți nu vor avea banii necesari, iar alții vor fi ocupați să-și termine studiile. De aceea, doresc extinderea posibilității de a folosi abonamentul până la 21 de ani, timp în care tinerii vor putea să-și facă cel mai bun plan pentru această excursie”, a menționat Siegfried Mureșan pentru Ziare.com.
Proiectul lui Mureşan a fost dezbătut marţi seara, în Parlamentul European, fiind susţinut de aproape toate grupurile parlamentare, care au lăudat eforturile europarlamentarul român. Excepţie a făcut grupul naţionalist ENF (Europa Naţiunilor şi a Libertăţii), care a criticat faptul că nu sunt abordate problemele reale ale Uniunii.
Decizia vine la scurtă vreme după ce guvernul roman a aprobat la începutul lunii februarie o ordonanţă de urgenţă care prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. În luna februarie 2017, traficul generat de studenţi faţă de luna februarie 2016 a crescut cu 75%, de la 209.000 de călători studenţi la 355.000 de călători, a declarat recent directorul CFR Călători, Iosif Szentes.