Fondul pentru Tineri Ialoveni anunţă lansarea celei de a XIV-a rundă a concursului de proiecte din cadrul Programului de Granturi Mici pentru Tineri. Programul de granturi mici este destinat grupurilor de iniţiativă ale tinerilor şi consiliilor locale ale tinerilor din localităţile raionului Ialoveni şi are drept scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.
Proiectele propuse în această rundă trebuie să se desfăşoare pe aria geografică a raionului Ialoveni şi vor avea ca scop participarea tinerilor la viaţa civică și dezvoltare comunitară; participarea tinerilor la educaţie, instruire şi informare; participarea culturală și timp liber pentru tineri; participarea tinerilor la procesul decizional (domeniu prioritar în această rundă).
Condițiile de participare:
#1. Formaţi un grup de iniţiativă din cel puţin 3 tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 30 ani sau convoacă membrii Consiliului Local al Tinerilor.
#2. Descărcaţi formularul de aplicare de pe site-ul www.fondultinerilor.md. Tot aici găsiţi Ghidul solicitantului de finanţare pentru a afla mai multe despre concurs şi criteriile de eligibilitate.
#3. Completaţi formularul de aplicare împreună cu membrii grupului/consiliului local al tinerilor din localitate.
#4. Trimiteţi formularul de aplicare până la 31 martie 2017 la adresa pgm@fondultinerilor.md sau la sediul Consiliului Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, et. 2, Anticamera). Grupurile de iniţiativă ale tinerilor şi consiliile locale ale tinerilor pot expedia unul sau mai multe proiecte fiecare în cadrul unei runde a Programului de granturi mici.
Fondul pentru Tineri poate oferi finanţări cu valoare maximă de șase mii lei pentru un proiect. Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 2 luni. Data preconizată de începere a proiectelor este 12 aprilie 2017, iar data finisării proiectului nu trebuie să depăşească 20 iunie 2017. Proiectele propuse trebuie să fie realiste privind perioada în care urmează să fie realizate (primăvara – vara). Pentru mai multe informaţii sună la 0 268 95146 sau email pgm@fondultinerilor.md.
În cadrul acestei runde, pot depune proiecte spre finanțare:
1. Consiliile Locale ale Tinerilor (CLT) care activează în localitățile raionului Ialoveni: proiectele depuse de CLT vor solicita finanțare pentru activități de dezvoltare a capacităților și realizare a Planului de acțiuni al Consiliilor Locale ale Tinerilor. Pentru a confirma existența CLT, împreună cu formularul de aplicare se va expedia Procesul-verbal de constituire a CLT și Lista tinerilor consilieri cu datele de contact, acte semnate și ștampilate de primarul localității;
2. Grupurile de inițiativă ale tinerilor din localitățile raionului Ialoveni unde nu există CLT: proiectele depuse de acestea vor solicita finanțare pentru acțiuni de constituire a Consiliilor Locale ale Tinerilor:
– Sesiunea de instruire a tinerilor în domeniul organizării alegerilor de tineret (tinerii funcţionari electorali vor fi instruiţi despre etapele de organizare a alegerilor de tineret);
– Adunarea generală a tinerilor (se va discuta şi decide asupra creării Consiliului local al tinerilor; se va elabora şi aproba Codul electoral; se vor desemna membrii comisiei electorale locale; se va stabili calendarul desfăşurării alegerilor de tineret);
– Campania electorală (mediatizarea codului electoral; înregistrarea candidaţilor; întocmirea listelor electorale; organizarea dezbaterilor cu concurenţii electorali, întâlnirilor cu alegătorii, campaniilor de promovare a candidaţilor; elaborarea buletinelor de vot);
– Ziua alegerilor de tineret (amenajarea locului pentru alegeri; votarea; validarea alegerilor şi anunţarea rezultatelor);
– Sesiunea de instruire a tinerilor consilieri privind principiile şi modul de desfăşurare a activităţii consiliului de tineret;
– Şedinţa de constituire a Consiliului local al tinerilor (organizarea festivităţii de învestire în funcţie; aprobarea Regulamentului de funcţionare şi a Planului de acţiuni).
Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
- crearea și dezvoltarea capacităților Consiliilor Locale ale Tinerilor;
- activități pentru realizarea Planului de acțiuni al Consiliilor Locale ale Tinerilor;
- organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.;
- desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor;
- concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, Origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau sportive;
- caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi educaţie nonformală în domeniile: corupţiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului, SIDA, traficului de persoane, educaţiei civice, etc.;
- proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii defavorizaţi, vulnerabili, marginalizaţi, cu dizabilităţi;
- vizite de studiu şi schimb de experienţă în domeniul acţiunilor de tineret;
- discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor;
- elaborarea blogurilor şi paginilor web pentru tineri;
- mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tinerilor;
- seminare, traininguri, workshopuri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri;
- acțiuni de salubrizare, plantare a arborilor, colectare selectivă a deșeurilor;
- acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii sociale și educaționale;
- constituirea cluburilor pe interes; ateliere de creaţie.
Exemplele de activităţi menţionate mai sus sunt doar ilustrative. Este încurajată creativitatea şi originalitatea ideilor de proiecte. Finanţarea va fi acordată proiectelor care vor fi mai convingător formulate şi vor demonstra posibilitatea producerii unui impact practic.
Cheltuielile eligibile includ:
#1. Cheltuieli de organizare a evenimentelor (ex.: formator, amenajarea sălii, arenda sălii şi a aparatajului, premii, pauze de cafea, etc.);
#2. Cheltuieli de deplasare (ex.: arenda autobuz, microbuz, combustibil, etc.);
#3. Consumabile, materiale promoţionale, cheltuieli de editare şi multiplicare (ex.: rechizite de birou, broşuri, pliante, postere, tricouri promoţionale, etc.);
#4. Cheltuieli care se referă la achiziţii de echipament şi utilaj, mobilier, materiale de construcţie şi alte bunuri de valoare mare (cu condiţia că Fondul pentru Tineri Ialoveni va finanţa doar 50% din costul total al fiecărui bun procurat, restul sumei fiind acoperită din alte surse). Valoarea acestei categorii de cheltuieli nu poate fi mai mare decît 70% din suma solicitată de la Fondul pentru Tineri Ialoveni.
Membrii grupurilor de iniţiativă şi ai Consiliilor Locale ale Tinerilor implicaţi în procesul de realizare a proiectelor, vor obţine după perioada de raportare un certificat care va confirma perioada de voluntariat, sarcinile îndeplinite şi competenţele obţinute pe parcursul implementării proiectului finanţat din resursele Fondului pentru Tineri Ialoveni.
Calendarul concursului de finanțare:
1. Primirea aplicaţiilor 15 – 31 martie 2017
2. Procesul de selectare (preselecţie, interviuri, selecţie finală) 01 – 07 aprilie 2017
3. Interviuri cu aplicanţii 04, 05 aprilie 2017
4. Anunţarea proiectelor selectate 07 aprilie 2017
5. Atelier de instruire cu beneficiarii finanţării 11 aprilie 2017
6. Semnarea Acordurilor de colaborare 11 aprilie 2017
7. Implementarea şi monitorizarea proiectelor 12 aprilie – 20 iunie 2017
8. Şedinţa de coordonare/raportare intermediară 10 mai 2017
9. Raportarea narativă şi financiară 21 – 30 iunie 2017
10. Gala Bunelor Practici 24 iunie 2017
Programul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi suportul financiar al Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.