Ce felicitări ar vrea femeile puternice și emancipate din Moldova să audă de 8 martie

DinuBubulici.com–113
Foto:EED

Echipa #diez a discutat cu câteva din persoanele din Moldova care militează pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen (Ana Gurău, Angelica Frolov și Victoria Apostol și acestea ne-au spus câteva felicitări alternative de 8 martie pe care ar vrea să le audă în această zi.

Ana Gurău
Ana Gurău

„În această zi frumoasă de primăvară, aș vrea să le felicit pe toate femeile și persoanele care se identifică drept femei pentru încă un an de succes în lupta cu societatea patriarhală. De asemenea, aș vrea să le mulțumesc tuturor femeilor care au decis, mai mult sau mai puțin conștient și nesilite de nimeni, să devină mame, mai ales în Moldova. Sarcina – acest mister al naturii, dureros, provocator de migrenă și grețuri, deformator de corp – este cel mai minunat cadou pentru și din partea femeilor. Mai minunat doar menstruația poate fi. Sau menopauza. Sau efectele secundare ale contraceptivelor.

Este alegerea Dumneavoastră, scumpe și dragi femei! Nu uitați că firea gingașă și fermecătoare nu vă împiedică să vă alăturați combaterii violenței față de Dumneavoastră, a salariilor inegale, a concediului de maternitate care vă reduce din șansele de reîntoarcere în câmpul muncii, a lipsei de reprezentare în politică și administrație publică. Așa pline de dragoste și lumină cum sunteți, nu uitați să luptați mai departe! Cu drag, Ana”

Angelica Frolov
Angelica Frolov

„O sută de ani în urmă niște femei curajoase au început o mișcare pentru dreptul la vot. Au urmat și dreptul la angajare, dreptul la învățământ, dreptul de a te căsători cu cine dorești, dreptul de a divorța, dreptul la contracepție și avort și dreptul de a spune „NU”. Sunt o sumedenie de drepturi care le folosim astăzi și nu ne închipuim viața fără ele. Feministele și-au consacrat propria viață pentru drepturilor noastre. Cel puțin o dată în an, de 8 martie, să ne aducem aminte de ele, să revizuim situația femeilor din prezent, să ridicăm problemele existente și să ne avântăm într-un nou an pentru a repara cumva inegalitatea”.

 

 

 

 

Victoria Apostol
Victoria Apostol

„Probabil multe femei se întreabă ce înseamnă să fii femeie în societatea din Moldova, și fiecare din ele are câte o listă de răspunsuri. Eu cred că nu exista un răspuns universal și corect la această întrebare. Prin urmare, le doresc tuturor celor care se identifica femei să-i construiască propria definiție a ceea ce înseamnă să fii femeie, dar să nu uite că sunt câteva elemente care trebuie să se regăsească în orice definiție, și anume: libertate, demnitate, respect de sine, apreciere de sine și sex de calitate și la dorință. Ziua de 8 martie e doar ziua în care să vă reamintiți de acest lucru, asta în cazul în care uitați, asa cum se mai întamplă. Ah, și pe final, nu uitați să iubiți și să apreciați alte femei asa cum vă iubiți și apreciați pe voi însuși. Nu e nimic mai de valoare decât solidaritatea dintre ființe umane, dintre femei. Hai, cu 8 martie pe voi. Cu solidaritate, Victoria.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine