Gala premiilor Zmeura de Aur 2017, distincţii ce recompensează cele mai slabe prestaţii actoriceşti şi filme, și-a ales câștigătorii. Lungmetrajul „Batman v Superman: Dawn of Justice” şi un documentar care o critică pe Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, intitulat „Hillary’s America”, au câştigat fiecare patru trofee, relatează Reuters, citat de liberatatea.ro.
Documentarul despre Hillary Clinton, al cărui titlu complet este „Hillary’s America: The Secret History of the Democratic Party”, regizat de Dinesh D’Souza, a fost desemnat cel mai prost film al anului 2016.
Dinesh D’Souza, un comentator conservator şi autor de bestselleruri, a fost desemnat „cel mai prost actor” – pentru rolul de narator al acestui documentar – şi „cel mai prost regizor”, alături de Bruce Schooley.
Trofeul aferent categoriei „cea mai proastă actriţă” a fost câştigat de Rebekah Turner, care o interpretează pe Hillary Clinton în acest film.
Filmul „Hillary’s America: The Secret History of the Democratic Party” a avut încasări modeste, de 13 milioane de dolari, în box office-ul din America de Nord.
Totodată, lungmetrajul „Batman v Superman: Dawn of Justice” a câştigat tot patru trofee, impunându-se la categoriile „cel mai prost actor în rol secundar” (Jesse Eisenberg), „cel mai prost scenariu”, „cea mai proastă combinaţie de actori pe marele ecran” (Ben Affleck şi Henry Cavill) şi „cel mai prost remake, rip-off sau sequel”.
Trofeul Razzie Redeemer, atribuit un artist care a „câştigat” în trecut Zmeura de Aur, dar care a reuşit să evolueze şi să îşi amelioreze performanţele artistice, a revenit în acest an starului Mel Gibson, graţie filmului său „Hacksaw Ridge”. Această peliculă a primit şase nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoria „cel mai bun regizor” (Mel Gibson).
Premiile Zmeura de Aur au fost atribuite într-o ceremonie online, la finalul unui sezon cinematografic marcat de numeroase discursuri înflăcărate şi de proteste faţă de politicile şi comportamentul preşedintelui american, Donald Trump.
Premiile Zmeura de Aur sunt decernate în urma voturilor exprimate online de cei 1.014 membri ai Golden Raspberry Award Foundation. Aceste premii, înfiinţate în 1981 de John J. B. Wilson, parodiază premiile Oscar şi ironizează cele mai slabe filme, scenarii, prestaţii actoriceşti şi regizorale din industria cinematografică americană.
Trofeele sunt decernate în mod tradiţional cu o zi înainte de gala de decernare a Premiilor Oscar 2017.