Modelul rus Viki Odintcova a postat în ianuarie un video în care ea atârna de o clădire de 75 de etaje, fară niciun echipament de protecţie. Acum proprietarii clădirii din Dubai vor să o dea în judecată, dar ea consideră că ar trebui recompensată, scrie Mediafax.
Modelul este o celebritate pe Instagram şi are aproximativ 3 milioane de urmăritori. E a efecutat cascadoria pe vârful Turnului Caian care are o înălţime de 306 metri. Înregistarea a fost urmărită de 1,1 milioane de ori şi a avut 2.528 comentarii. Ea a menţionat că filmarea a fost realizată de profesionişti şi nu ar trebui încercată acasă.
Cayan Group, cei care deţin clădirea au declarat că vor să o dea pe Odintcova în judecată pentru că a încălcat regulile de securitate ale clădirii, dar şi pentru ca a efectuat o cascadorie fără permisiunea conducerii.
Compania consideră că modelul s-a comportat „iresponsabil“. Clădirea a mai fost folosită pentru cascadorii, dar de fiecare dată cu toate măsurile de siguranţă luate.
https://www.instagram.com/p/BOpOHywAURZ/
Odintcova a răspuns grupului declarând că ar trebui recompensată. „Merităm o recompensă pentru că am dezvăluit cât de slabă este sucuritatea clădirii. Eram pe acoperişul clădirii fără intenţii maliţioase, dar altcineva ar putea să se sinucidă sau să facă un act de terorism de acolo.“
Poliţia locală i-a cerut modelului să semnze un acord prin care promite să nu mai repete cascadoria în Dubai. Modelul a fost de acord, cu condiţia ca actul să-i fie trimis prin poştă şi a promis că nu va mai repeta cascadoria, dar nici nu va face altceva asemănător.
https://www.instagram.com/p/BQDdRRbAP5g/?