Asociația Moldovenilor în Marea Britanie organizează cea de-a treia editiție a evenimentului „Mărțishop” – tradiție ce reunește moldovenii din diasporă prin sărbătorirea sosirii primăverii și prin cauza caritabilă pe care o susțin. Evenimentul va avea loc la data de 5 martie, în incinta localului 23 Grosvenor Gardens.
„Mărțișorul este unul dintre cele mai îndrăgite simboluri, iar eu îl văd ca pe o punte de legătură între moldovenii de pretutindeni și de toate vârstele. Suntem o comunitate în creștere, iar acest eveniment ne aduce împreună prin diversitatea de activități și ateliere destinate celor mari și celor mici. Cei prezenți se vor delecta cu plăcinte de casă, dulciuri și copturi pregătite de voluntari; vor dansa pe muzică populară și vor putea participa la atelierele de confecționare a mărțisoarelor și felicitărilor pentru mame și bunici, iar pentru că orice emoție merită imortalizată, vom avea și o cabină foto.
Ca de fiece dată, este impresionant cât de receptivi sunt moldovenii din diasporă la astfel de inițiative, pentru că fără ajutorul necondiționat al partenerilor noștri – nu am fi reușit”, afirmă Laura Sili, președinta Asociației.
AMMB este o organizație non-profit, ce are drept scop consolidarea diasporei moldovenești în Marea Britanie prin evenimente caritabile și de socializare. Pentru ediția 2017 a Mărțishopului, moldovenii din Anglia își vor uni eforturile pentru colectarea de fonduri a centrului SOS Autism din Chișinău, ce oferă asistență copiilor autiști.
„Este copleșitor ce reușesc terapeuții, lucrătorii acestui centru și părinții să facă cu resurse extrem de limitate. Sperăm ca modesta noastră contribuție să acopere unele necesități pe cât de stringente, pe atât de simple, ca de exemplu achiziționarea unui aspirator și a unui cuptor cu microunde. Dar, dincolo de ce ne propunem să obținem financiar, dorim ca evenimentul în sine și campania de promovare a acestuia să informeze și sensibilizeze comunitatea cu privire la problematica copilului autist și a familiei acestuia”, ne spune Laura.
Mărțișoarele și felicitările confecționate de copiii și părinții de la centru vor fi puse în vânzare și scoase la licitație. Banii adunați în cadrul evenimentului vor fi donați în totalitate centrului SOS Autism. Anterior, AMMB a colectat fonduri pentru centrul „Phoenix” din or. Râșcani, liceul-internat pentru copii cu deficiențe de auz din Hârbovăț, „Hospice Angelus Moldova” și „Hopes and Homes”.