Potrivit datelor prezentate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDI), din numărul total de 289.397 copii cu vârsta cuprinsă între 7 -16 ani, în I semestru al anului de studii 2016-2017 nu au fost școlarizați 115 copii, iar 148 de copii au abandonat studiile. Cele mai frecvente cauze ale neșcolarizării și abandonului școlar sunt refuzul părinților de a-și trimite copilul la școală, plecarea cu părinții peste hotare, vagabondajul, starea de sănătate ș.a.
Datele parvenite din teritoriu arată că dintre cei 115 copii neșcolarizați, 27 nu frecventează treapta primară, iar 88 – treapta gimnazială.
OLSDI susțin că cei mai mulți copii neșcolarizați sunt din raioanele Ștefan Vodă, Cahul, Cimișlia, Rezina, Soroca, Telenești, dar și din mun. Bălți și Chișinău.
În raioanele Briceni, Basarabeasca, Criuleni, Dondușeni, Dubăsari, Cantemir, Fălești, Hâncești, Ialoveni, Ocnița, Șoldănești și Taraclia sunt școlarizați toți copiii.
Dintre cei 148 de elevi care au abandonat studiile în I semestru al anului școlar 2016-2017, la treapta primară sunt 19 copii, iar la cea gimnazială – 129 copii.
Cel mai mare număr de elevi care au abandonat studiile se atestă în mun. Chișinău și Bălți, în raioanele Ocnița, Cantemir, Cahul, Râșcani.
Potrivit OLSDI, în raioanele Anenii Noi, Călărași, Căușeni, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Orhei, Ialoveni, Rezina, Sângerei, Soroca, Ștefan Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni nu există copii care au abandonat studiile pe perioada I semestru școlar.
Printre cele mai frecvente cauze ale neșcolarizării și abandonului școlar se numără refuzul părinţilor de a-și înscrie copii la școală, plecarea cu părinții peste hotare, vagabondajul, bolile cu grad de invaliditate sever, starea materială precară ș.a.
De obicei, copiii care au abandonat studiile ori sunt în categoria celor ce riscă să abandoneze studiile provin din familii vulnerabile și sărace, familii monoparentale, familii numeroase sau familii de etnie romă. Ei duc lipsă de atenție și susținere din partea părinților, au un interes scăzut față de școală, înregistrează nereușită școlară sau vagabondează.
Menționăm că în I semestru al anului de studii 2015-2016 numărul copiilor neșcolarizați constituia 91 persoane, iar cel al elevilor care au abandonat studiile – 225 persoane.