Meșteri populari din Moldova merg la un festival dedicat mărțișorului la Iași

martisor-54_91c786c4379900
Foto:trilulilu.ro

Meșteri populari din Republica Moldova vor participa la târgul-expoziție de mărțișoare „Mărţişor – simbol şi tradiţie”, care se va desfășura în perioada 25 februarie – 5 martie, în orașul românesc Iași, informează IPN.

Meșterița populară Eugenia Moldovanu, din Republica Moldova, va participa la expoziția-târg cu lucrările sale fabricate din fibre vegetale. „Am îngerași confecționați din paie, cu mărțișor din ațe, omuleți îmbrăcați în port popular, clopoței, ilustrații cu fibre vegetale, cu flori”, a spus Eugenia Moldovanu.

Programul expoziției este unul variat, iar meșterii populari care își expun lucrările sunt din diferite zone etnografice ale României și din Republica Moldova. „Pe toată durata desfăşurării evenimentului vor avea loc demonstraţii practice ale meşterilor populari, ateliere de inițiere a copiilor în tehnica confecționării mărțișorului tradițional și momente artistice susținute de grupuri de elevi”, spune Eugenia Moldovanu.

„Mărţişor – simbol şi tradiţie” se află la adoua ediție. Organizatorii și-au propus să promoveze meșteșugurile populare tradiţionale în vederea conservării particularităţilor româneşti în diversitatea europeană, precum și transmiterea acestora către tânăra generație.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine