Participă și câștigă premii pentru talentul tău la concursul „Ecologia în versuri, proză și culoare”

TBJ9OPDGMK

Clubul Ecologiștilor al Ligii Tineretului din Moldova desfășoară concursul naţional de educaţie ecologică pentru tineri „Ecologia în versuri, proză şi culoare”. În cadrul celor trei categorii ale concursului, pot participa tineri de diferite categorii de vârstă.

Ideea concursului a pornit de la problema raportului dintre om şi mediu, ignoranţa cu care oamenii tratează degradarea mediului, importanța reciclării deșeurilor, consecințele defrișărilor, urbanizarea sporită, încălzirea globală, distrugerea stratului de ozon și importanța protecției acestuia, poluarea excesivă a resurselor naturale, problemele și catastrofele ecologice și prognozele înfricoşătoare ale viitorului planetei.

 

În cadrul acestui concurs lucrările participanților vor expune acţiuni/activităţi de protejarea mediului – protejarea naturii, precum şi sloganuri ce însoţesc aceste activităţi.

Scopul concursului:

#Dezvoltarea şi menţinerea interesului tinerilor asupra problemelor de mediu;
# Stimularea aptitudinilor artistice şi a gândirii critice a tinerilor;
# Sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte pericolul degradării mediului înconjurător;
# Popularizarea exemplelor de bune practici în direcţia protejării mediului înconjurător.

 

Concursul se adresează:

# preşcolarilor (inclusiv elevi din clasa pregătitoare),
# elevilor claselor I-XII,
# tinerilor cu vârsta de la 18 ani,
# cadrelor didactice care organizează acţiuni extracurriculare cu tematică ecologică,
# părinţilor.

Concursul va cuprinde trei secţiuni de bază:

 versuri,
 proză scurtă (basm, povestire, schiţă, moment, nuvelă, eseu, articol cu caracter ştiinţific, scenetă, piesă de teatru)
 desen (în creion negru/cărbune, în creioane colorate/cariocă, pictură).

Fiecare secţiune cuprinde 5 categorii de vârstă:

# 6-8 ani,
# 9-11 ani,
# 12-14 ani,
# 15-17 ani,
# 18+ .

Lucrările pot fi expediate în perioada 1 martie 2017 – 1 mai 2017 la adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Căpriana 50, ASEM, blocul C, of. 508, Liga Tineretului din Moldova, Clubul Ecologiștilor. Pe lângă lucrare, participanții trebuie să pună în plic datele lor de contact (nume, prenume, localitate, adresa de la domiciliu, adresa de e-mail, număr de telefon).

Lucrările vor fi analizate şi jurizate în perioada 1.05.2017 – 30.05.2017 de o comisie specială.

Regulamentul de participare:

Pentru participare la concurs, nu se percepe nicio taxă.

Autorii lucrărilor pot participa la concurs dacă:
a) sunt rezidenți în Republica Moldova,
b) trimit lucrările în termenul specificat,
c) sunt de acord cu publicarea numelui pe pagina concursului în cazul în care sunt desemnați câștigători ai concursului.

# O persoană poate participa la mai multe secţiuni, dar, în cazul în care va obține mai multe locuri preminate, i se va oferi un singur premiu, cel cu o valoare mai mare.

# Fiecare lucrare trebuie să transmită un mesaj cu caracter ecologic, încadrându-se în tema dată, atât din punct de vedere artistic cât şi textual.

# Lucrările premiate şi fotografii de la expoziţie vor apărea în presa locală.

Pentru secţiunea desen și pictură:

Lucrările se vor efectua pe foi în format A4, și se vor eticheta pe spate cu:
# titlul lucrării,
# numele
# vârsta
# numele cadrului îndrumător (pentru elevi)
# instituția de învățământ și clasa/grupa (dacă este cazul),
# secţiunea

La secțiunea proză:

Se vor folosi diacriticele, iar lucrările vor fi redactate în:

# Microsoft Office WORD,
# format A4
# font Times New Roman
# mărime 12
# distanța dintre rânduri 1,5
# margini egale de 2 cm
# aliniat stânga-dreapta (justify)
# titlul lucrării trebuie să fie centrat, mărime 14, iar sub titlu, cu Times New Roman 12, aliniat dreapta, se va scrie autorul lucrării, instituția, localitatea.

Premierea:

Toţi participanţii – preşcolari şi elevi, inclusiv cadrele didactice îndrumătoare ale acestora, vor primi diplome de participare. Se vor acorda premii pentru toate secţiunile. Se acordă premiile I, II, III, menţiuni şi premii speciale oferite de partenerii concursului şi sponsori pentru fiecare grupă de vârstă şi secţiune.

Evenimentul de premiere a celor mai reușite lucrări va fi organizat pe data de 05.06.2017, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Lucrările premiate şi fotografii de la expoziţie vor apărea în presa locală. Cele mai bune lucrări cu tematica ecologică, de asemenea, vor fi expuse la muzeu, în cadrul unei expoziții speciale.

Pentru informații suplimentare puteți scrie la adresa de e-mail: clubul.eco@gmail.com sau urmăriți pagina de Facebook a evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine