Eurostat a realizat un raport în care a prezentat statele din UE cu cele mai mari valori ale salariului minim. Potrivit Eurostat, 22 din cele 28 de state membre ale UE au un salariu minim pe economie, spre deosebire de Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia, unde acesta nu există.
Cele 22 de state membre UE cu un salariu minim pot fi împărțite în trei grupe principale. În ianuarie 2017, 10 state localizate în Estul Europei au avut salariul minim de aproximativ 500 de euro pe lună: Bulgaria (235 euro), România (275 euro), Letonia și Lituania (380 euro), Cehia (407 euro), Ungaria (412 euro), Croația (433 euro), Slovacia (435 euro), Polonia (453 euro) și Estonia (470 euro).
În alte cinci state, localizate în sudul UE, salariul minim a oscilat între 500 și 1.000 de euro pe lună: Portugalia (650 euro), Grecia (684 euro), Malta (736 euro), Slovenia (805 euro) și Spania (826 euro).
În alte șapte state localizate în vestul și nordul UE, salariul minim a fost peste 1.000 de euro: UK (1397 euro), Franța (1480 euro), Germania (1498 euro), Belgia (1498 euro), Olanda (1552 euro), Irlanda (1563 euro) și Luxemburg (1999 euro).
Eurostat precizează că, în 2017, în comparaţie cu situaţia din 2008, salariul minim pe economie a crescut în toate statele membre, cu excepţia Greciei, unde a scăzut cu 14%. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Bulgaria şi România, unde salariul minim s-a dublat, în urma unor creşteri de 109%, respectiv 99%.