BEST Hackathon 2017 a luat sfârșit. Timp de 24 de ore, 65 de participanți, studenți de diferite vârste, au muncit intensiv pentru a căuta o soluție la provocarea lansată de organizatori.
Provocarea de anul acesta a cuprins o sarcină legată de area-scanning. Participanții, grupați în 14 echipe, au trebuit să identifice poziția unei persoane pe teritoriul unui hol improvizat și să se conecteze la una dintre camerele de luat vederi din zona în care se află persoana respectivă. Pentru a rezolva această problemă, studenții au avut la dispoziție un smartphone în calitate de scaner Bluetooth și cinci emițătoare.
După prezentările fiecărei echipe, juriul, compus din specialiști de la o companie IT, a ales echipele câștigătoare ale Best Hackathon 2017. Pe locul I s-a clasat echipa “See Sharp”, compusă din următorii membri – Valeriu Balan, Marian Bejenari și Dorin Balan. Câștigătorii s-au ales cu diverse premii.
Evenimentul s-a desfășurat pe 4 și 5 februarie curent și a fost organizat de BEST Chişinău, un grup local al Board of European Students of Technology, organizaţie studenţească de nivel european, apolitică, nonprofit, ce are drept scop facilitarea relaţiei dintre studenţi, companii şi universităţi.
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a fost partener al BEST Hackathon 2017 și a oferit premii pentru participanți.