După 22 de ani de activitate, rectorul Universității Agrare a fost nevoit să plece din funcție

maxresdefault

După 22 de ani de activitate, rectorul Universității Agrare de Stat din Moldova, Gheorghe Cimpoieș, a plecat din funcție pe motiv că ar fi atins vârsta de pensionare. Totodată, pe site-ul UASM a fost publicat un ordin emis de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în care se menționează că, începând cu data de 24 ianuarie curent, funcția de rector interimal al instituției de învățământ este deținută de Liviu Volconovici, profesor în cadrul Universității.

Rectorul interimar, Liviu Volconovici, este doctor habilitat și profesor universitar la catedra „Electrificarea şi automatizarea mediului rural”, din cadrul UASM. Acesta este şi conducătorul laboratorului de cercetări științifice „Ecologia Prima”.

În același timp, fostul rector, Gheorghe Cimpoieș, se arată indignat de decizia Ministerului de a-l suspenda din funcție in momentul în care i-a expirat mandatul și a declarat pentru unimedia.md că va da în judecată Ministerul Agriculturii pentru că l-a suspentat din funcție, dat fiind faptul că legea permite ca managerul instituției să dețină intrimatul până la alegerea unui nou rector.

„Atunci când mi s-a încheiat contractul de muncă m-au anunțat că sunt suspendat din funcție şi mi s-a interzis să mai candidez, deși comisia Universității m-a admis la concursul de alegere a rectorului UASM, Ministerul însă a atacat decizia în instanța de judecată, iar instanța a amânat alegerile până când va fi emisă decizia finală. De ce nu m-au lăsat să candidez, totuși au drept de vot 286 de persoane, profesori universitari și studenți, urmau să decidă ei dacă merit sau nu să fiu rector”, afirmă Gheorghe Cimpoieș.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine