Interdicția de intrare în SUA ordonată de Trump este aprobată de 49% din americani

President-Elect Donald Trump Holds Press Conference In New York
Foto:Photo by Spencer Platt / Getty Images

Circa 49% din adulții din SUA sunt de acord cu interdicția de intrare în SUA a cetățenilor din șapte țări, instituită prin ordin de președintele Donald Trump, și doar 41% sunt împotrivă, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos realizat în ultimele două zile și dat publicității marți, 49% din americani sunt „ferm” sau „oarecum” favorabili ordinului prezidențial, iar 41% „ferm” sau „oarecum” în dezacord cu măsura, în timp ce 10% au răspuns că nu știu.

Reuters observă că opiniile sunt aproape suprapuse cu orientarea politică: 53% din democrați sunt ferm în dezacord cu Trump, iar 51% din republicani ferm de acord.

Sondajul Reuters/Ipsos mai arată că 31% dintre respondenți se simt mai în siguranță după interdicție, 26% — mai puțin în siguranță, 33% că nu se schimbă nimic, iar restul nu știu.

Ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump pe 25 ianuarie interzice accesul refugiaților în Statele Unite, timp de 120 de zile. Pentru refugiații din Siria, interdicția este pe termen nelimitat. Același act blochează intrarea în SUA a cetățenilor din Iran, Irak, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen, timp de 90 de zile.

Toate aceste țări au populație majoritar musulmană. Trump a declarat însă că „nu este vorba despre religie” ci despre „teroare și menținerea siguranței” Statelor Unite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine