Windows 10 Cloud ar putea fi cea mai eficientă versiune a sistemului de operare

Windows

Windows 10 este un sistem de operare destul de versatil din punctul de vedere al resurselor consumate, dar Windows 10 Cloud promite să fie și mai bun pentru sisteme slabe, scrie playtech.ro.

Foarte mulți utilizatori de Windows au rămas în continuare la Windows XP din prisma consumului infim de resurse hardware. Spre deosebire de Vista, Windows 7 a fost de asemenea lăudat datorită eficienței cu care profită de procesorul și memoria voastră RAM. În cele mai multe cazuri, Windows 10 a fost și el definit ca fiind eficient energetic, dar asta nu înseamnă că nu este în orice moment loc de îmbunătățiri.

Din acest motiv, au apărut mai multe surse care confirmă că o divizie Microsoft lucrează intens la Windows 10 Cloud Shell. Noua variantă a sistemului de operare ieșit din Redmond va fi mai ales destinată dispozitivelor cu dotări hardware limitate sau procesoare ARM. Surface RT este un foarte bun exemplu.

Conform informațiilor publicate pe Windows Central, noul Windows 10 Cloud va fi foarte apropiat din punctul de vedere al funcționalității de Windows 10. Marele său avantaj va fi consumul de resurse și, probabil, interfața un pic mai simplă. Aceste detalii au apărut online la aproximativ o lună după ce s-a confirmat oficial suportul Windows 10 pentru procesoare pe arhitectură ARM.

Dacă existența Windows 10 Cloud va fi confirmată în perioada următoare printr-un comunicat de presă, va fi interesant de urmărit destinul Windows 10 Mobile. Este adevărat că Microsoft a renunțat la producția de telefoane, dar sunt șanse foarte mari să existe o legătură între versiunea de smartphone a Windows 10 și noua iterație destinată gadgeturilor cu resurse hardware limitate. Conform zvonurilor ajunse online, prima variantă beta de Windows 10 Cloud va putea fi experimentată de amatori în a doua jumătate a acestui an. Abia în momentul în care vom vedea cerințele minime pentru el vom înțelege cu adevărat cărui tip de public i se adresează.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine