(video) Ilie Bivol vizitează orfelinatele din țară pentru a împărți daruri în cadrul campaniei „Un copil fericit”

unnamed

O campanie online de colectare a donațiilor inițiată de vloggerul Ilie Bivol pe platforma Guvern24, se mută în aceste zile în offline și va face sute de copii fericiți. Ilie a vizitat deja prima casă de copii din cadrul campaniei și a dus daruri copiilor.

În ajunul sărbătorilor de iarnă, Ilie Bivol, a lansat pe Guvern24 o campanie de colectare de fonduri online pentru proiectul său Un copil fericit, prin care a reușit să convingă o mulțime de oameni să contribuie cu mici donații.

Cu banii colectați, urmau să fie procurate mai multe cadouri, dulciuri și fructe, pe care Ilie și prietenii săi să le ducă copiilor din orfelinate și centre de plasament din Republica Moldova și din România.

„Eu îmi amintesc că atunci când venea cineva la noi de sărbători, cu mici cadouri, dulciuri sau fructe, sau orice, noi eram cei mai fericiți copii. Copiii asemenea mie, care au crescut în orfelinat, nu au parte de o familie. Chiar dacă au părinți, poate aceștia nu-și permit să cumpere copiilor cadouri. Și aici venim noi: eu, tu, toată comunitatea asta mare și frumoasă care se numește Internet, ca să facem fapte bune” menționează Ilie.

 

 

În decursul a 30 de zile cât a durat campania de colectare online pe Guvern24, cu sprijinul unui număr mare de donatori, proiectul Un copil Fericit a reușit să adune 3 547 de euro. Banii colectați au fost transferați, așa că Ilie și prietenii săi s-au pus pe treabă! Au cumpărat dulciuri, le-au împachetat frumos în multe cadouri, pe care le împart în aceste zile copiilor din orfelinate și centre de plasament. Cu o parte din banii colectați vor cumpăra produse alimentare și alte lucruri necesare, după caz, pe care le vor duce în sate și le vor oferi copiilor din familii social vulnerabile.

Proiectul Un copil fericit se află acum la etapa de implementare, când donațiile iau forma unor daruri și mici bucurii și sunt împărțite copiilor care au cea mai mare nevoie de ele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine