Comentariu: De ce noile modificări la legea privind comerțul intern au stârnit un scandal pe piața vânzărilor cu amănuntul

Proprietarii rețelelor comerciale s-au aliat împotriva modificărilor la Lege. Aceștia au ajuns la Guvern și au cerut anularea, sau cel puțin amânarea aplicării noilor reguli cu ulterioare retracții, iar în presă au apărut publicații în apărarea vânzărilor cu amănuntul. Anume din această cauză nu vom da numele niciunui furnizor sau producător, care s-au expus în favoarea noilor modificări. În caz contrar, deținătorii de rețele, înrăiți fiind, ar putea boicota producția unor susținători activi ai noii redacții a Legii privind comerțul intern. De fapt, toți producătorii locali din ramuri cum ar fi lactatele, carnea sau peștele, susțin noile reguli.

De fapt, ce modificări au avut loc? În primul rând, magazinelor le este interzis să perceapă taxe de la furnizori. În al doilea rând, magazinelor le este interzis să restituie marfa necomercializată furnizorilor de produse alimentare, iar ceea ce nu s-a vândut la unitatea comercială urmează să distrugă. În cel de-al treilea rând din 1 ianuarie 2017 termenul maxim de achitare cu furnizorul de producție alimentară s-a redus de la 90 la 30 de zile.

Totul a început în anii 2002 – 2003, când în Moldova a venit o rețea comercială importantă. Anume aceasta a învățat tot segmentul de comerț cu amănuntul din țară cum trebuie să ”lucreze” cu furnizorii prin propriul exemplu. Dacă ești producător sau furnizor și vrei să fii prezent în rețea, trebuie să plătești pentru intrare, pentru raful unde-ți este plasată marfa, pentru participare în catalog și promovarea de marketing, trebuie să oferi produsul cu o reducere separată de prețul en-gros (adică achiți un bonus magazinului). La final de an mai oferi un retro-bonus – o reducere suplimentară de la volumul mărfii realizate.

Informații exclusive din contractele încheiate între magazine și furnizori au fost publicate recent de ziarul «Экономическое обозрение». „Mărimea reducerii de la prețul de bază al furnizorului (bonus) – de la 3% la 8% de la fiecare livrare; procentul pentru serviciile de pregătire pre-vânzare – de la 5%, contribuţii de marketing – 0,5-2% din volumul anual de vânzări plus pentru fiecare acțiune de promoție – de la 160 euro la patru mii de euro; suma achitată pentru intrarea într-un magazin nou – 2-5 mii de lei pentru fiecare poziție de marfă; suma achitată pentru impunerea în asortiment a unei noi denumiri – de la 400 de lei, suma achitată pentru raft – de la 50 de euro”.

Și cel mai important! Tot ce nu a fost vândut de magazin poate fi restituit furnizorului. Mai bine zis, furnizorul asigură preluarea mărfii nerealizate. Magazinul nu-i oferea nicio garanție furnizorului și producătorului că-i va putea vinde produsul. Acesta făcea comandă de un volum care intra pe raft, dar nu unul pe care putea să-l vândă în realitate. Și niciun risc pentru retail – tot ce nu se vinde, furnizorul trebuia să ia înapoi. În rețelele mari întotdeauna a fost o diversitate mare de mărfuri, rafturi pline și vitrine frumos amenajate. Doar că această „frumusețe” era achitată de furnizori. În ultimii 15 ani furnizorii și producătorii s-au transformat pentru rețelele comerciale mari în „oi” fără putere și fără drept de exprimare, care erau „tunse” cu regularitate, fără a le fi oferită la timp „hrană”.

Până în prezent, termenul standard pentru achitări în cazul producției vândute constituia 60-90 de zile (pe unele poziții de marfă, cu o perioadă lungă de valabilitate și în condiții de concurență mare, termenul de achitare ajungea până la un an!). Rețelele comerciale făceau împrumuturi de la furnizori: își amenajau vitrinele, construiau magazine noi, făceau import propriu pe banii împrumutați. În contracte se menționa, adesea că, condițiile se pot schimba pe parcursul anului în funcție de situația economică. Și dacă retailul începea import propriu pentru o poziție de marfă, atunci furnizorul cu același produs, care devenea concurent, era „ascuns” într-un loc dosit pe raft. În cazul în care furnizorului nu-i plăcea o atare atitudine, acestea nu putea face altceva decât să plece de bună voie. Iată principiul ”de colaborare” între magazin și furnizor, care a fost valabil până în acest an. Vorbind despre magazine se subînțelege supermarketurile și rețelele mari, iar prin furnizori și producători se subînțelege produse alimentare.

În realitatea, calcularea volumului de mărfuri se face corect la magazinele FAM (forme arhitecturale mici), care fac comandă de un volum de producție pe care-l pot vinde. Acestea au învățat de multă vreme să facă niște calcule în funcție de cererea reală. Anume din aceste considerente în astfel de magazine poți cumpăra întotdeauna produse proaspete. Magazinele mici cu un volum modest de vânzări nu-și poate permite să dicteze condiții furnizorilor, pentru care pierderea unei astfel de unități de vânzări ar fi critică. Lucru care nu poate fi spus despre rețelele mari. Acum și aceste entități comerciale vor trebuie să învețe să calculeze și să le garanteze furnizorilor vânzări, chiar și în volume mai mici.

Experții independenți vorbesc despre faptul că modificările legislative intrate în vigoare vor fi în folosul producătorilor de alimente și vor fi un impuls pentru dezvoltarea acestei ramuri. Da, probabil vor crește cheltuielile lor pentru furnizările suplimentare în magazine. Dacă anterior le făceau o dată pe zi, acum numărul fabricilor ar putea crește de câteva ori. Dar, oricum va fi mai ieftin decât să înghețe banii pe rafturile frumoase ale supermarketurilor, asigurându-le unităților comerciale o față frumoasă, iar mai apoi să-și ia și să lichideze producția necomercializată, suportând cheltuieli suplimentare.

Mai este un aspect în practica de returnare a producției. Oricare om, care înțelege cât de puțin în contabilitate, este conștient că acest lucru este o posibilitate foarte mare de evaziune fiscală. Așa numita „zonă gri”, unde de multe ori se folosesc bani cash. Potrivit unor informații, returnările constituiau nu mai puțin de 20 la sută de la livrările inițiale, întreprinderea producătoare punea producția returnată într-un nou proces de reciclare fără a achita impozitele cuvenite, pe care le-ar fi plătit în cazul achiziționării materiei prime de calitate.

Ar fi incorectă afirmarea că modificările în lege țin doar de relațiile dintre reprezentanții businessului. Acestea vizează direct și consumatorii. Producătorii, care primesc retur de la magazine, pentru a minimaliza pierderile erau impuși să prelucreze lotul cu termenul de valabilitate expirat. Din salamul expirat era produs alt salam, mai ieftin și de o calitate mai proastă: din lactatele expirate – noi produse de o calitate mai proastă, din pâinea scumpă – produse de panificație mai ieftine. Astfel, avea de suferit esențial calitatea produsului finit de pe rafturi. Acum, consumatorii vor avea garanții mai mari că produsul cumpărat are la bază materie primă de calitate, în locul producției expirate. Asta pentru că producătorii nu vor mai avea în stoc cu termenul de valabilitate dubios și nu vor mai avea ce folosi în reproducere.

Multe țări demult au interzis legislativ rechizițiile cerute de vânzător de la furnizor, iar în unele state a fost stabilită rata maximă de reducere pentru marfa acceptată de vânzător. Și Legea privind comerțul intern din Moldova a fost modificat luând în considerare recomandările incluse în directivele europene. Moldova de mult timp își racordează legislația la practica Uniunii Europene.

În ceea ce privește rețelele comerciale mari, acestea vor fi nevoite să lucreze după noi reguli. Practica arată că legile adoptate în conformitate cu directivele europene, chiar dacă la această etapă nu aduc foloase țării, nu sunt anulate de Parlament, pe motiv că partenerii externi nu vor înțeleg o astfel de decizie. Iar aceste modificări la Legea privind comerțul intern ”sunt nocive” doar pentru supermarketurile și rețelele mari, care până în prezent făceau comerț cu spațiile sale și nu le asigurau producătorilor nicio garanție că mărfurile acestuia vor fi vândute. Mai mult, acum vor fi impuse să se achite cu furnizorii de produse alimentare în cel mult 30 de zile, producătorii nu vor mai fi nevoiți să crediteze rețelele și vor putea investi mai mulți bani în procesul de producere.

Majoritatea contractelor anuale pentru livrările de producție au fost reîncheiate în luna ianuarie. Dar deja în februarie toate contractele trebuie să fie semnate în conformitate cu noua legislație. Și putem aștepta că din februarie, în rețelele comerciale mari vor începe verificările la capitolul racordării noilor contracte la legislația în vigoare.

Pe de o parte, reprezentanții comerțului cu amănuntul s-au unit și luptă activ pentru a putea impune noi modificări la legislație, de altă parte deja caută înlocuitor bonusurilor anulate. Cineva a inventat să includă în contract un punct privind perceperea de la furnizor a unui procent suplimentar de 15 la sută, care ar reprezenta ”venitul ratat”. Cineva decide să returneze marfa nevândută furnizorului sub pretextul ambalajului, care nu are un aspect comercial. Rețelele caută modalități de compensare a pierderilor și unele lucruri le reușesc, dar nu în volumul care a fost înregistrat până la finele anului trecut. Noile prevederi ale Legii privind comerțul intern au intrat în vigoare pe 1 ianuarie și acestea trebuie să fie executate.