Recomandări #diez: Șapte rețele sociale cu ajutorul cărora îți poți perfecționa limba străină

online

Practica este elementul cheie în studierea unei limbi străine. Astfel, cu cât mai mult scrii, asculți și vorbești într-o limbă străină, cu atât mai bine o însușești. În acest sens #diez vă recomandă să utilizați timpul petrecut pe internet într-o manieră utilă. Un exemplu este practicarea limbii străine pe care o înveți. Iată, că vă prezentăm șapte rețele sociale mai puțin cunoscute unde îți poți îmbunătăți cunoașterea unui limbi prin comunicare cu vorbitorii nativi.

#1. Interpals – un site de top pentru ați face prieteni noi, să înveți o limbă străină și să descoperi lumea. Aici poți întâlni oameni din orice colț al lumii, pe care ajungi să-i cunoști prin scrisori, mesaje online sau chat. Alegerea limbii este practic nelimitată, astfel încât cu siguranță veți găsi un coleg de studiu, în plus și dvs. puteți să ajutați pe cineva să învețe româna.

#2. My Language Exchange – un site unde să-ți găsești un partener și să practici o limbă străină, iar partenerul să practice cu tine limba ta maternă. Vă informăm că una din cele 155 de limbi pe care poți să o practici este și româna. În plus site-ul vine cu câteva elemente ajutătoare ca dicționare, jocuri și o bibliotecă. În prezent pe site sunt înregistrați peste trei milioane de utilizatori din 133 de țări.

#3. Easy Language Exchange – o platformă gratuită cu peste 100 de mii de utilizatori care vor să învețe o limbă străină și sunt dispuși să ajute pe altcineva să le învețe limba maternă. Site-ul mai vine și cu sfaturi pentru studenți, este interactiv și promite să te ajute să-ți atingi scopul.Româna se regăsește în lista limbilor disponibile.

#4. My Happy Planet – o altă platformă pentru a comunica cu un vorbitor nativ și pentru a practica o limbă strină. În plus ai acces la mai multe video-uri încărcate de membri în diferite limbi și la o serie de lecții despre culturi și limbi străine.

#5. Lang-8 – este o resursă care lucreaază după principiul „win-win”. Accentul aici se pune pe abilitățile de scriere și cunoașterea gramaticii, astfel tu postezi un text, vorbitorii nativi ți-l verifică și corectează, ulterior tu întorci favoarea.

#6. Go Speaky – este o platformă care „potrivește” oamenii în baza intereselor similare și îi lasă să practice limba dorită. Ai posibilitatea să alegi din peste o sută de limbi și să întâlnești o persoană din peste 180 de țări. Platforma îți permite să vorbești prin intermediul cat-ului sau a sunetelor audio/video. Go Speaky este disponibil pe Android și pe iOS.

#7. Lingoglobe – este o comunitate relativ mică cu oeste 40 de mii de utilizatori. Aici ai posibilitatea să practici gratuit o limbă străină, să-ți faci prieteni internaționali și ai acces gratuit la resurse utile studierii unei limbi străine. În lista limbilor, care este impunătoare, se regăsește și româna.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine