Acum poți construi un om de zăpadă perfect cu ajutorul unei formule concepută de un matematician britanic. Matematicianul a fost motivat de un studiu care a relevat că 92% dintre britanici sunt entuziasmaţi când vine vorba de construirea unui om de zăpadă, însă 87% nu au deloc încredere în aptitudinile de a duce la bun sfârşit această sarcină şi, de cele mai multe ori, sunt dezamăgiţi de rezultat, menționează Adevarul.ro.
Deşi la prima vedere formula lui Hind pare a fi un amestec neînţeles de cifre şi simboluri matematice în forma unui om de zăpadă, acesta susţine că, dacă nu vă abateţi de la plan, nu aveţi niciun motiv să vă lamentaţi că aţi făcut din nou un om de zăpadă nereuşit.
Variabilele indică inclusiv înălţimea, numărul bulgărilor de zăpadă şi diametrul acestora pentru ca omul de zăpadă să fie cât mai armonios, calitatea zăpezii, temperatura optimă pentru a nu se topi înainte de a-l fi terminat, dar şi accesoriile pe care acesta trebuie să le poarte.
Potrivit calculelor, omul de zăpadă ar trebui să aibă o înălţime exactă de 1,62 de metri şi să fie alcătuit din trei bulgări de zăpadă cu diametre la fel de precise: 30 de centimetri pentru cap, 50 de centimetri pentru corp şi 80 de centimetri pentru bază. De asemenea, omul de zăpadă perfect trebuie să „poarte“ doar trei accesorii vestimentare – o pălărie, un fular şi mănuşi – şi trei nasturi pe pipet, dispuşi la o distanţă egală unul faţă de celălalt. Un aspect foarte important este calitatea zăpezii, întrucât aceasta trebuie să fie proaspătă, abia aşternută.