Deja de peste 24 de ore angajații poliției sunt la datorie, implicându-se activ în eliminarea consecințelor ninsorilor și viscolului, oferind suportul necesar cetățenilor care au nimerit în situații dificile cauzate de condițiile meteo nefavorabile.
Peste 880 de polițiști din localități, inclusiv 84 de echipe mobile de patrulare, au intervenit prompt în 99 de cazuri de urgență, oferind ajutor la deblocarea automobilelor prinse în troienele de zăpadă pe trasee, iar unde acest lucru nu era posibil, oferind adăpost pasagerilor în sectoarele de poliție.
La inițiativa poliției au fost create echipe mixte din reprezentanți ai diferitor servicii desconcentrate, inclusiv voluntari, pentru verificarea și acordarea ajutorului necesar persoanelor solitare, în etate, familiilor social-vulnerabile și oamenilor străzii.
În urma verificărilor în special a zonelor publice des frecventate de oamenii fără adăpost, au fost depistate 12 persoane care se aflau în stradă, care ulterior au fost transportate la centrele de triere, fie spitalele raionale, după caz.
Au fost vizitate 59 de persoane în etate, fiindu-le deszăpezite curțile și accesul la acestea, li s-au adus apă și lemne pentru a reduce la minimum numărul ieșirilor pe aceste condiții meteo periculoase.
De asemenea, peste 200 familii social-vulnerabile, au primit recomandări și sfaturi utile cum să evite cazurile de hipotermie, inclusiv le-a fost oferit ajutorul necesar.
Poliția recomandă tuturor cetățenilor să se abțină de la călătorii în această perioadă, iar dacă s-au decis să plece, atunci să-și echipeze corespunzător autoturismul, iar telefonul mobil să fie încărcat pentru a putea apela în caz de urgență la numărul 902 sau 901.