Cum e să iei decizia de a deveni voluntară într-o organizație. Sfaturi de la Ana-Maria Mihăilă

Povestea Anei-Maria Mihăilă

Mă numesc Ana-Maria, sunt studentă ca şi multe altele şi nu mă diferenţiez considerabil de multitudinea de oameni pe care îi întâlnesc zilnic pe stradă. De multe ori mă întreb: care va fi diferenţa dintre mine şi miile de alţi studenţi care vor finaliza facultatea în 2018? Exceptând câţiva întregi şi câteva sutimi la nota finală.

Undeva am citit că un om de succes este cel care învaţă pe tot parcursul vieţii, care lucrează asupra propriei personalităţi, găsind în permanenţă metode de a-şi îmbogăţi propria experienţă. Personalitatea mea este una melancolică mai mult, de obicei mă simt foarte bine în zona mea de confort iar dacă îmi dai o pace, eu în schimb îţi dau o sută.

Ieșirea din zona de confort

Ce este de fapt „zona de confort”? E ungheraşul unde te simţi „bine-merci” şi îţi place. Este locul în care uşor-uşor prinzi de fapt mucegai, dar asta deja nu te sperie. Acest cerc vicios: universitate – casă, cu bonusul – un party, vineri seara, cu prietenii, din care încerci să scapi, dar de fapt nu poţi pentru că îţi este frică, parcă te convinge că aşa şi trebuie să fie, că „aşa este viaţa”.

În cazul meu, lucrurile puţin s-au schimbat într-o zi obişnuită de marţi, când acest cerc vicios a început parcă să-şi piardă din autoritate. La un cursul de la facultate a venit o tânără, care s-a prezentat a fi Eugenia Maxim. Ea ne-a invitat să facem voluntariat la Centrul Internaţional „La Strada”. Însă, de multe ori credeam, sau mai bine zis mă temeam, că eu nu pot face faţă cerinţelor. De fapt, doar creierul meu este cel care, în permanenţă, se programează la un eventual eşec decât la un eventual succes. Astfel am decis: eu nu voi aplica.

A căuta un miracol

De ceva zile, însă, Eugenia nu-mi dădea pace, în minte îmi sunau cuvintele ei că este mai bine să acţionezi decât să stai şi să aştepţi un miracol de undeva. Câteva din colegele mele deja aplicaseră, deja au trecut interviul, deja şi ziua limită de înscriere a trecut, iar eu tot aşteptam „miracolul”.

Stând la universitate, parcă auzind în  minte cuvintele Eugeniei, îmi vine de nu ştiu unde un impuls să o sun, să văd dacă mai am şanse să aplic. Vorbind cu ea, o rog frumos să-mi mai dea o şansă. Şansa mi-a fost dată!

Şi uraaaa, am fost invitată la interviu şi acceptată cu succes în noua echipă de voluntari.

Familia „La Strada”

Trebuia să urmeze un seminar de instruire; „Prevenirea violenţei în familie prin promovarea relaţiilor armonioase în cuplu”.

Ce aşteptări aveam eu? Foarte greu de spus. Eu permanent obişnuiesc să nu am aşteptări, deoarece conştientizez faptul că există probabilitatea că ele să nu se realizeze. În aşa situaţii eu obişnuiesc să spun „fie ce-o fi”. Doar intuiam că va fi, totuşi, ceva interesant pornind de la faptul că este o echipă tânără, urmează să-mi fac mulţi prieteni etc.

Şi pe tot parcursul zilelor surprizele nu au întârziat să-şi facă apariţia. Am avut parte de instruiri foarte bine structurate, într-un limbaj accesibil nouă, am avut parte de o petrecere educativă în care am călătorit în lumea poveştilor, şi am „analizat” foarte multă şi gustoasă mâncare!

Echipa „La Strada” asigurat să ne comunice informaţii foarte utile. Eu deja ştiu cât de negativă este violenţa, cât de important este să NU o utilizăm, ce reprezintă violenţa în familie, cum putem ajuta victimele acestei violenţe, cum să am şi să promovez relaţii armonioase în cuplu, cum să comunic asertiv cu oamenii, cum să fac şi eu la rândul meu un seminar instructiv – educativ pe marginea acestui subiect şi multe alte informaţii utile în viaţa de zi cu zi. Astăzi, eu mă simt capabilă să schimb spre bine viaţa unor oameni.

Eu deja sunt educator de la egal la egal în prevenirea violenţei în familie şi al relaţiilor armonioase în cuplu. Pentru cine nu crede – am certificat de confirmare şi mă aşteaptă încă multe experienţe în această familie, mă aşteaptă iarăşi seminare educative cu privire la traficul de fiinţe umane şi siguranţa online, şi multe alte experienţe.

Dar pe tine? Ce te aşteaptă pe tine? Casa şi universitatea, sau casa şi şcoala? În această ordine de idei vreau să te încurajez să aplici, să faci voluntariat pentru că astfel vei deveni mai bogat personal şi cu siguranţă din multitudinea de colegi pe care îi ai, te vei diferenţia de multe faptele bune pe care le vei face prin intermediul acestor organizaţii.