Programul Erasmus oferă anual milioanelor de tineri posibilitatea de a studia, de a se forma și de a câștiga experiență profesională în una din țările participante în program, iar în anul 2015, mai mult de 350 de studenți moldoveni și-au făcut studiile în Uniunea Europeană. Alexandru Patrașco este unul dintre tinerii care a avut marele noroc de a trăi o experiență frumoasă în Ungaria, acolo unde și-a făcut studiile timp de un an.
Alexandru a studiat domeniul tehnologiei informaționale la Budapesta în cadrul programului Erasmus și menționează că această experiență i-a deschis mai multe oportunități, dar și i-a schimbat unele viziuni asupra lumii. După încheierea anului de studii peste hotare, tânărul s-a întors acasă unde împreună cu prietenii săi a deschis o agenție digitală care se ocupă de dezvoltare web, web design și branding.